Tag Archives: Vise…

Lista de dorinţe

Citind lista cu dorinţe a lui Dragoş, m-am simţit provocată să însăilez şi eu o astfel de listă.

Mi-am scris scrisoare pentru mine cea peste zeci de ani, aşa că mă gândesc să fac şi o listă cu dorinţe, ca să am unde să bifez împlinirea lor peste ani

Doar e sezonul dorinţelor, nu?!

1. Să călătoresc mult, mult, mult, adică să ajung cel puţin o dată pe toate continentele şi să văd toate locurile la care tânjesc…America de Sud, în mod special

2. Să reuşesc să văd jumătatea plină a paharului în cele mai multe situaţii, să mă eliberez de condiţionările din interior şi din jur care fac dificilă întrezărirea a ceea ce e bun şi frumos în orice.

Să călătorim…cu gândul :)

Sâmbătă dimineaţa…destul de răcoare, aş zice, dar cu o cafeluţă caldă lângă mine atmosfera se încălzeşte

Iar când las frâu liber viselor despre călătorii, despre locuri care ar însemna pentru mine raiul pe pământ, atmosfera deja devine încinsă

Bianca m-a provocat la o leapşă foarte plăcută…să mă gândesc la cele mai frumoase 5 locaţii de vis! Cele deja vizitate au fost foarte frumoase, nimic de zis, în top fiind Laguna Balos, dar aleg să visez la 5 locaţii nevizitate, pe care mi-aş dori foaaaarte mult să le văd

Fernando de Noronha

Este un arhipelag format din 21 de insule şi insuliţe, la câteva sute de kilometri de coasta Braziliei şi arată cam aşa:

Miercurea fără cuvinte. Eh…

Mintea mea e în vacanţă…Cineva să mă trezească!

Leapşă…lecturi…vise…

Am primit de la tetris o leapşă lecturistică faină şi mă execut cu mare plăcere

1. Daca vi s-ar propune sa va scrieti biografia, carui scriitor i-ati incredinta sarcina aceasta?
Cred că lui Andrei Makine.

2. Care sunt motivele pentru care i-ati incredinta lui sarcina aceasta?
Pentru vă vede şi reuşeşte să exprime ceea ce este dincolo…într-un stil foarte delicat şi realist în acelaşi timp, dezvăluie şi învăluie. Are Makine un fel de a vedea şi reda sufletul…am scris aici mai multe şi nu aş putea rescrie mai concis.

3. Este sfarsitul lumii. Ce carte ati pune in capsula cosmica pentru a pastra o « urma» a umanitatii?
Grea întrebare…sunt tentată să spun, la fel ca şi tetris, Micul Prinţ, dar pentru că ar salva-o ea, atunci mă gândeam la Poveşti nemuritoare, dacă prin carte s-ar putea înţelege toate volumele sau la Pescăruşul Jonathan Livingstone de Richard Bach

4. Cum arata pentru dvs pauza ideala pentru a citi o carte?
Mmmm…o zi în care să nu trebuiască să fac absolut nimic, fără telefoane şi internet, fără griji şi nelinişti…

5. Daca ati avea puterea de a « sterge » un personaj de roman care ar fi acesta?
Uite că la asta n-am un răspuns…fireşte, de-a lungul timpului, or fi fost nişte personaje care să mă fi enervat şi pe care să le fi vrut dispărute, dar poate că fără ele nu mai aveam lectura respectivă, aşa că…nu şterg nimic

6. Care sunt motivele pentru care ati scoate acest personaj?
Pauză

7. Cati kilometrii ati merge pentru a gasi o carte?
Pentru o carte pe care mi-o doresc foarte mult, aş merge nişte kilometri…cel puţin până aş obosi şi n-aş mai fi în stare să fac un pas…

8. Daca ar fi posibil sa va intoarceti in trecut ce scriitor ati vrea sa intalniti?
Jose Saramago

9. Care ar fi primele cuvinte care i le-ati adresa (In afara de « Buna ziua »)?
Dacă aş nimeri să spun Bună ziua în portugheză (în mod cert m-aş pregăti intens), poate aş îngăima ceva în sensul ăsta, dar mai departe, cred că aş fi prea emoţionată şi m-aş uita ca viţelul… )

10. Descrieti biblioteca visurilor voastre.
Un locşor cald (frigul îmi paralizează creierul) şi micuţ, bineînţeles înţesat de cărţi…nu ştiu ce de, dar, pentru mine, un loc ideal pentru citit tre’ să fie mic, ca un colţ în care să mă retrag, unde să nu mai ştiu de nimic, izolat de lumea dezlănţuită

Prima leapşă pe anul acesta nu poate rămâne aici, trebuie să meargă mai departe că mă roade curiozitatea ce-ar răspunde Cami, Caprikornk13, Trifoi cu patru foi, Fly2sky, Lolita, Flavius, Tomata cu scufiţă, Dragoş şi Bianca.

O duminică…

Nu, nici chiar aşa…e duminică…mi-e lene…deci mai degrabă aşa:

sau aşa:

Să fi lenevit un timp aşa:

Da, preferabil în natură, dar nici aici nu mi-ar fi displăcut:

să-mi încarc bateriile cu aer şi lumină, cu imagini şi culori, pe care să le iau şi la pachet:

să citesc în aer liber

Şi apoi să rămân la Noul Cinematograf al Regizorului Român din cadrul muzeului la un film pe care-mi doresc de mult să-l văd:

sau asta:

Că mai ai de făcut şi asta mai târziu:

Eterna frumuseţe efemeră…

După ce m-am plâns de luna iunie în postarea trecută, a venit momentul să detaliez şi momentele frumoase ale lunii care tocmai a trecut. Unul din ele a fost călătoria la Paris, dar, pentru că v-am plictisit destul acum un an cu ce-am vizitat pe-acolo, de data asta vă povestesc altceva, pentru că plimbarea mea a avut un scop precis şi anume: expoziţia prietenei mele, Anca Diaconu, prima expoziţie a ei la Paris.

Trebuie să precizez că nu am nici un fel de pricepere în arta plastică, aşa încât vă voi povesti impresiile mele, percepţia mea asupra a ceea ce am văzut, aşa cum i-am povestit şi ei

Anca a expus împreună cu Delphine Poitevin şi expoziţia s-a numit “2dans2hors”. Tema a fost “evanescence” şi a reunit fotografii şi desene, reflectînd lucruri, stări, momente trecătoare din mediul urban, pe care le trăim, în mod frecvent, fără a le da vreo atenţie…fac parte din viaţa de zi cu zi, nu le observăm apariţia, aşa cum nu le vom observa nici dispariţia.

La cuisine de Rontziki

Aşa-i că nu v-am mai făcut de mult poftă de ceva duuuuulce dulce?!

Înainte să vă flutur prin faţa ochilor deliciile cu care m-am ocupat recent, deşi sunt sigură că aţi tras cu ochiul mai jos, trebuie să vă povestesc şi cum mi s-a împlinit un vis!

De când mă ştiu, mama face o cremă de zahăr ars nemaipomenită, poate şi de-asta este unul din deserturile mele preferate…

Dar, când am văzut filmul Le fabouleux destin d’Amelie Poulain, am poftit ceva de speriat la crema aceea a cărei crustă o spărgea Amelie.

Acum ceva vreme, pentru că o chinuisem destul pe mama cu “vreau cremă de zahăr ars”, hai să încerc şi eu. A ieşit foarte bună, am fost încântată şi am zis că încerc minunea cu a pune zahăr ars deasupra. Am ars zahăr, l-am turnat deasupra cremei…ne, nu era o crustă cum ar fi trebuit…

Brazii mei de suflet…

Aseară, pe când împodobeam brăduţul, îmi aduceam aminte de brazii mei de suflet, ca să spun aşa…

Întotdeauna mi-a plăcut să am pom de Crăciun şi, evident, primii care îmi vin în minte ar fi cei din copilărie…dar când spun brazi de suflet, mă gândesc de fapt la cei care au fost, din diferite motive, “altfel”, care au însemnat mai mult decât mirosul de brad şi magia Crăciunului…

Acum şapte ani, în preajma Crăciunului, treceam printr-o perioadă foarte grea din multe puncte de vedere…tocmai devenisem şomeră pentru că fabrica unde lucrasem, făcea disponibilizări în plin proces de reorganizare, iar eu eram ultimul sosit şi, deci, printre primii plecaţi…în plus, eram oarecum dărâmată, sufleteşte că…s-au nimerit toate deodată.

Mi-e dor…

O multime de grade azi pe-afara…nu s-ar zice ca vine toamna si totusi o simt venind cu un iz de melancolie care ma invaluie asa, pe nepregatite…

Mi-e dor…de nimic anume si totusi de prea multe…Mai demult, nu-mi aduc aminte cand, am avut revelatia trecutului, ca sa zic asa…din cand in cand, probabil mai ales toamna, mi se face dor de trecut, de momente pe care le-am trait si de mine…E coplesitor, placut si dureros dorul asta…In mod surprinzator, mi-e dor pana si de momente in care nu simteam decat partea nu goala, ci chiar plina cu zgura a paharului…si mai ales de mine…ma simt mai eu si ma regasesc in acele momente…

Dor de duca….

Am asa un dor de duca…si o stare de plutire…incat am ascultat de vreo 10 ori melodia de mai jos si mai e loc

Sau o fi invers…am ascultat melodia de prea multe ori, asa incat mi-a venit dorul de duca…?

Charles Azanavour – Emmenez moi

Vers les docks, où le poids et l’ennui
Me courbent le dos
Ils arrivent, le ventre alourdi de fruits,
Les bateaux

Ils viennent du bout du monde
Apportant avec eux des idées vagabondes
Aux reflets de ciel bleu, de mirages
Traînant un parfum poivré
De pays inconnus
Et d’éternels étés,
Où l’on vit presque nu,
Sur les plages

Moi qui n’ai connu, toute ma vie,
Que le ciel du nord
J’aimerais débarbouiller ce gris
En virant de bord

Emmenez-moi au bout de la terre
Emmenez-moi au pays des merveilles
Il me semble que la misère
Serait moins pénible au soleil

Dans les bars, à la tombée du jour,
Avec les marins
Quand on parle de filles et d’amour,
Un verre à la main

Je perds la notion des choses
Et soudain ma pensée m’enlève et me dépose
Un merveilleux été, sur la grève
Où je vois, tendant les bras,
L’amour qui, comme un fou, court au devant de moi
Et je me pends au cou de mon rêve

Quand les bars ferment, et que les marins
Rejoignent leurs bords
Moi je rêve encore jusqu’au matin,
Debout sur le port

Emmenez-moi au bout de la terre
Emmenez-moi au pays des merveilles
Il me semble que la misère
Serait moins pénible au soleil

Un beau jour, sur un raffiot craquant
De la coque au pont
Pour partir, je travaillerai dans
La soute à charbon

Prenant la route qui mène
A mes rêves d’enfant, sur des îles lointaines,
Où rien n’est important que de vivre
Où les filles alanguies
Vous ravissent le coeur en tressant, m’a-t-on dit
De ces colliers de fleurs qui enivrent

Je fuirai, laissant là mon passé,
Sans aucun remords
Sans bagage et le coeur libéré,
En chantant très fort

Emmenez-moi au bout de la terre
Emmenez-moi au pays des merveilles
Il me semble que la misère
Serait moins pénible au soleil

Emmenez-moi au bout de la terre
Emmenez-moi au pays des merveilles
Il me semble que la misère
Serait moins pénible au soleil