Tag Archives: Tudor Gheorghe

Mar

Al cincilea anotimp – Femeia

Încă o seară din acelea pe care le încadrez în “momente esenţiale”, momente pentru care am impresia că nu pot mulţumi destul şi care mă fac să spun că, indiferent ce, viaţa este atât de frumoasă!
Un carusel de emoţii, de la râs în hohote la lacrimi, de la senzaţie de înălţare la respiraţie tăiată…şi încă mai am un nod în gât acum când ascult Mărie, Mărie…

Da, încă un spectacol excepţional al maestrului Tudor Gheorghe, de data asta Al cincilea anotimp – Femeia… Greu să găsesc cuvinte pentru a reda ce înseamnă “best of” Tudor Gheorghe, pentru că, în cadrul acestui spectacol, am ascultat câteva melodii noi, extrem de frumoase, dar şi exact acele melodii pe care eu le-aş alege în orice moment şi de care nu mă satur niciodată…

Încă de la primele două melodii (În fiecare zi pe versuri de Romulus Vulpescu şi Mi-e dor de ea pe versuri de Ion Bănuţă), am simţit că este altceva, un spectacol care începe cu două din obsesiile mele nu poate să fie decât altceva! Melodiile cele mai frumoase din spectacolele maestrului – fiecare din anotimpurile simfonice, Chemarea păsării de-acasă şi chiar Petrecerile cu taraf – interpretate împreună cu orchestra dirijată de Marius Hristescu…

Nu pot să vă povestesc cum sună Mărie, Mărie, La Ciolpani, Mi-e dor de ea sau Umbra plopilor, cu orchestră, melodii pe care le cunoaştem doar în acompaniament de taraf sau de cobză, dar aveţi ocazia să vă dăruiţi o seară minunată pe 10 mai, când spectacolul are loc din nou, deoarece, ca de obicei, Sala Palatului nu a fost suficient de încăpătoare pentru toţi cei care au vrut să-l asculte…

Nu-mi dau seama cum se simte Tudor Gheorghe când vede o sală plină în picioare, dar mie una mi se umple inima de bucurie şi de speranţă…în acele momente, cred cu adevărat că nu suntem pierduţi, nu suntem condamnaţi de prost-gustul care pare, uneori, că înghite totul.

Tudor Gheorghe – Marie,Marie

Tudor Gheorghe – La Ciolpani

Tudor Gheorghe – Umbra Plopilor

Tudor Gheorghe – Salcamii

04/03/2011 8 Comments Concerte, Momente de suflet, Stări, Tudor Gheorghe Rontziki Muzica

May

Chemarea păsării de-acasă

Acum 41 de ani, un tânăr cu o chitară se urca pe scenă şi cânta frumoasele versuri ale lui Arghezi, Macedonski şi alţii, împreună cu perle ale folclorului românesc. Pentru că, ani de-a rândul, a cântat singur cu chitara sau cu cobza, apoi cu taraf, cu orchestră simfonică, cu cor de copii, cu călugări, cu orchestră de muzică uşoară, criticii nu au reuşit să-l încadreze într-un anume gen muzical.

Tot doar cu o chitară a urcat pe scena Sălii Palatului şi în această seară maestrul Tudor Gheorghe şi, prin cuvintele de mai sus, a început să ne povestească despre fascinaţia domniei sale pentru poezia românească, despre proiectele la care lucrează şi despre ceea ce urma să ne încânte sufletele pentru următoarele 2 ore…Doar chitara, pentru că “O metafora atat de frumoasa precum poezia lui Mircea Micu nu va fi deranjata de niciun efect sonor!”

Nu cred că există un omagiu şi un semn de preţuire mai mare pentru versurile vreunui poet român decât să fie puse pe muzică şi cântate de Tudor Gheorghe…Spectacolul a fost de o frumuseţe aproape dureroasă, înălţînd, smulgînd zâmbete, lacrimi şi oftaturi adânci. Nu-mi amintesc vreun concert al artistului care să nu-mi fi dat toate aceste emoţii, care să nu-mi atingă toate corzile sufletului şi să nu-mi lase un sentiment de preaplin, o stare pe care n-aş putea s-o explic, pe care nu pot decât să o trăiesc, să mă afund în ea…ca o desprindere de tot ce ne înconjoară şi de cufundare într-o altă realitate, cu mult mai adevărată, mai profundă şi mai autentică decât cea de care ne izbim zi de zi…

Fiecare întâlnire cu Tudor Gheorghe parcă îmi întăreşte ce e important pentru mine, parcă mă aruncă în alt timp şi altă dimensiunea, acelea în care m-am simţit dintotdeauna…că doar nu degeaba aş fi vrut să mă fi născut în altă epocă…

Cu siguranţă e cea mai nepotrivită perioadă în care să abordez un subiect care ocupă deja multe pagini pe multe bloguri, acela al plecării din ţară, dar, pentru că tot nu am scris vreodată despre asta, deşi am discutat adeseori cu persoanele apropiate, ţin să spun că sunt printre aceia, deja puţini, cred, care nu ar pleca din ţară. Am trecut prin destul de multe, am gustat dezamăgiri crunte, am înghiţit frustrări cu polonicul şi nu mi-a fost uşor, dar nu mi-am pus niciodată problema să plec…pur şi simplu, pentru mine nu a existat ca şi opţiune…Respect decizia celor care o fac, îi înţeleg perfect şi îi admir pe cei care reuşesc să-şi construiască un trai decent şi fericit pe alte meleaguri, dar am ştiut mereu şi sunt la fel de convinsă în continuare că o astfel de încercare nu e pentru mine.

Nu e nimic surprinzător pentru cei care mă cunosc şi care ştiu că am o doză de masochism care mă împiedică să aleg să-mi fie bine, dacă sufletul meu nu e pe deplin împăcat. Într-un fel straniu, pot duce mai uşor greul, binele sau ne-binele de aici decât binele din altă parte, aşezat pe fondul unor dureri sufleteşti cărora nu le-aş putea face faţă. Am ştiut şi am simţit mereu că, dacă aş citi poezie românească, dacă aş asculta Tudor Gheorghe şi alţi câţiva artişti români fiind departe, aş suferi mai mult decât o voi face vreodată aici din diferitele cauze care pe alţii îi motivează să plece, m-aş stinge încet, aş muri de inimă rea…

Pentru că deja am scris prea mult, iar cuvintele mele sunt, de fapt, de prisos acum, vă las să vă delectaţi cu câteva versuri de Mircea Micu, dintre cele ascultate în spectacolul din această seară, şi cu câteva melodii mai vechi ale lui Tudor Gheorghe.

Pasărea de acasă

Ea vine seara si n-o chem.
Si de venirea ei ma tem
Si a prefac ca-s orb si surd
Cand pe la geamuri o aud.
Ea n-are trup, ea e un fel
De crin cu aerul in el
Ea n-are ochi si-n doua parti
Poarta inele mari de morti.
Venita ca o taina grea
Se-aseaza lin pe fruntea mea
Apoi se muta mai in jos
Spre-al tamplei vulnerabil os
Apoi spre coaste, pina cand
O simt cu ghiarele strangand.
Si tace atat de mult si greu
Ca aud cum plange Dumnezeu.

Ce-ai sa faci?

Mortii ii uitam mult prea usor.
Ce-ai sa faci iubito, daca mor?

Ai sa ma cam uiti si ai sa ma plangi
Din pleoapa ochilor prelungi.

Ai sa ma cam plangi cu roua grea
Peste simpla groapa ce-oi avea.

Si-ai sa mi te plangi ca-n general
M-am tinut de crasme si scandal.

Ca Esenin, mai demult, cel blond,
Ultimul poet si vagabond.

Mortii ii uitam mult prea usor…
Ce-ai sa faci, iubito, daca mor?

Tudor Gheorghe – Reintoarcerea De abia plecasesi

Tudor Gheorghe – La visul profan

14/05/2010 9 Comments Concerte, Lirism, Momente de suflet, Stări, Tudor Gheorghe Rontziki Muzica

Mar

La cafeaua de duminică (23)

Cât am aşteptat să ascult primăverile lui Tudor Gheorghe fără să oftez zicând “nu mai vine odată primăvara asta!”…A venit şi duminica în care să savurez cafeluţa în simfonia primăverii…

Tudor Gheorghe – Primavara mea

Tudor Gheorghe – Primavara

Tudor Gheorghe – Rapsodii de primavara

Şi nu mai sunt decât două săptămâni până la Paşte când am să văd o altfel de primăvară, pe vale, pe fluturi şi pe albine, pe frunza de mărăcine

Tudor Gheorghe – Doina haiduceasca

21/03/2010 8 Comments Tudor Gheorghe Rontziki La cafeaua de duminica..., Muzica

Dec

Degeaba…?!

Degeaba, “un concert ca România, cu disperare, cu frustrare, dar şi cu iertare şi speranţă”, care a adus, din nou, la Sala Palatului, câteva mii de ascultători fideli ai lui Tudor Gheorghe, a fost promisa rescriere a spectacolului “Mie-mi pasă”, spectacol dedicat Revoluţiei din Decembrie 1989.

După ce a cântat cu taraf, cu orchestră simfonică, cu copii, cu călugări, cu orchestră de muzică uşoară, prezentarea spectacolului în care Tudor Gheorghe cântă alături de 74 de instrumentişti, 60 de corişti şi alături de o trupă rock mi-a stârnit curiozitatea mai mult decât toate celelalte spectacole.

Am fost la aproape toate concertele din ultimii ani, de fiecare dată, am simţit că evadez într-o altă lume şi, în acelaşi timp, că mă întorc acasă, şi am plecat întotdeauna impresionată…dar spectacolul din această seară a fost mult peste orice aşteptări aveam de la un artist pe care îl consideram deja genial!

18/12/2009 17 Comments Concerte, Din viaţă, Momente de suflet, Schimbări, Stări, Tudor Gheorghe Rontziki Muzica

Oct

Ziua Internationala a Muzicii

Sufletica a aruncat in blogosfera o leapsa foarte pe gustul meu, in care provoca la…muzica…

Rusine sa-mi fie ca nu stiam ca pe 1 octombrie este Ziua Internationala a Muzicii, dar am aflat acum si pot sa va mai povestesc ce-am mai aflat : ziua aceasta a fost proclamata din 1975 de catre UNESCO, pentru a sustine promovarea muzicii ca arta in societate, la propunerea renumitului violonist, dirijor si muzicolog Yehudi Menuhin.

Pasionata fiind de muzica, e drept ca ascult si imi plac mai multe genuri Greu sa aleg ceva demn de ziua asta…

Insa, pentru ca vorbim de muzica in sensul de arta si pentru ca a venit si octombrie…avem Tudor Gheorghe, pe versurile lui George Toparceanu si niste peisaje foarte frumoase…

Tudor Gheorghe-Octombrie

01/10/2009 6 Comments Stări, Tudor Gheorghe Rontziki Muzica

Aug

La cafeaua de duminica (9)

Zilele trecute ma fixasem pe Tudor Gheorghe…si asa am ramas

Tudor Gheorghe – Valtul rozelor (Al Macedonski)

Tudor Gheorghe – Ravas

Tudor Gheorghe – Florile de mar uscate

Tudor Gheorghe – Se duce

Tudor Gheorghe – Rondelul rozelor de azi si de ieri (Al.Macedonski)

30/08/2009 9 Comments Lirism, Pentru sufletul meu, Tudor Gheorghe Rontziki La cafeaua de duminica..., Muzica

May

Daca nu am fi avut suflet, ni l-ar fi creat muzica

Am promis pe blog la feeria ca voi posta o melodie divina…si ma tin de cuvant:

Pe langa vocea lui Tudor Gheorghe , cutremuratoare sunt versurile melodiei, scrise de Romulus Vulpescu.

În fiecare zi

În fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, în loc,
Ramîne un desert de disperare.

Ne amageste lenea unui vis
Pe care-l anulam cu-o sovaire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne rasucim pe-un asternut posac,
Însingurati în doi, din lasitate,
Mintindu-ne cu guri care prefac
În zgura sarutarile uzate;

Ne pomenim prea goi într-un tîrziu,
Pe-o nepermis de joasa treapta trista:
Prea sceptici si prea singuri, prea-n pustiu,
Ca sa mai stim ca dragostea exista.

În fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, în loc,
Ramîne un desert de disperare.

20/05/2009 7 Comments Lirism, Stări, Tudor Gheorghe Rontziki Muzica, Versuri