Tag Archives: Pentru sufletul meu

30
Jan

Un film animat demn de Oscar

Unul din filmele de animaţie de scurt metraj nominalizat la Oscar este The Fantastic Flying Books of Mr. Morris Lessmore.

L-am văzut acum câteva zile, m-a impresionat până la lacrimi (la propriu, chiar dacă este un clişeu) şi am simţit nevoia să-l revăd…la fel de emoţionant şi sper din tot sufletul să ia Oscarul.

24
Jan

Începuturi…

M-a invitat Brightie la o leapşă tare simpatică: 12 începuturi de cărţi care să conteze, să-mi fi plăcut, atât începuturile, cât şi cărţile, şi să-mi fi rămas la suflet.

Am încercat să-mi amintesc şi de cărţi pe care le-am citit demult, despre care nu am scris pe blog, dar am ales şi dintre cele citite recent.

În mod cert, mai sunt o mulţime de începuturi care m-au impresionat şi m-au incitat, dar care nu-mi vin momentan în minte sau sunt ale unor cărţi pe cate nu le am la îndemână, aşa încât am ales numai şase din cele deja citite.

23
Dec

Lista de dorinţe

Citind lista cu dorinţe a lui Dragoş, m-am simţit provocată să însăilez şi eu o astfel de listă.

Mi-am scris scrisoare pentru mine cea peste zeci de ani, aşa că mă gândesc să fac şi o listă cu dorinţe, ca să am unde să bifez împlinirea lor peste ani Grin

Doar e sezonul dorinţelor, nu?! Smile

1. Să călătoresc mult, mult, mult, adică să ajung cel puţin o dată pe toate continentele şi să văd toate locurile la care tânjesc…America de Sud, în mod special Smile

2. Să reuşesc să văd jumătatea plină a paharului în cele mai multe situaţii, să mă eliberez de condiţionările din interior şi din jur care fac dificilă întrezărirea a ceea ce e bun şi frumos în orice.

11
Dec

La cafeaua de duminică (36)

Aproape c-am uitat şi eu că aveam într-o vreme o rubricuţă cu cafea şi muzică Smile

Au trecut multe luni de la ultima cafeluţă muzicală de duminică, dar intenţionez să-mi reiau obiceiul, pentru că am ascultat foarte multe melodii faine în ultima vreme şi am căpătat obsesii noi ce nu pot lipsi din evantai Grin

Pentru că, cel puţin momentan, trilulilu are pentru a nu ştiu câta oară probleme tehnice, apelez la youtube pentru melodii…

Azi mă întorc unde am rămas pe la cafeaua din mai, când eram înnebunită după Zaz, pentru că nu s-a schimbat nimic între timp, aşa că…Zaz să fie!

28
Nov

HappyThankYouMorePlease

Cum faci să te simţi toamna/ iarna ca într-o zi plăcută de primăvară?!

Te uiţi la HappyThankYouMorePlease Smile

De-abia ce s-a terminat şi l-aş pune din nou. Unele filme, ca şi unele cărţi parcă ne aleg şi-şi aleg şi momentul în care se vor vizionate/ citite…

Un film cu câteva poveşti de dragoste, naturale, delicate, care nu provoacă diabet pe motiv de dulcegării ieftine.

Rar mi s-a întâmplat să văd un film de dragoste, care să nu fie dramă, dar să nu abunde în clişee şi în siroape hollywoodiene.

Nu este comedie, dar provoacă zâmbete, nu este dramă, dar impresionează şi cel puţin un oftat tot smulge.

21
Oct

O nouă regulă de politeţe în metrou?! :)

Dimineaţă, metrou aglomerat, nimic neobişnuit până aici.

Tocmai pentru că aşa se întâmplă în fiecare dimineaţă, parcă pe pilot automat, găsesc şi eu un loc în picioare aproape de o zgardă din aceea de care să mă agăţ (mână mobilă, ştiu, dar nu-mi place cum sună), îmi aşez bine geanta pe umăr să n-o ia la vale, îmi scot cartea din sacoşa de hârtie cu diverse, sacoşa o pun pe mâna în care ţineam cartea, în timp ce cu cealaltă mă ţin de zgardă, urmând să mai las din când în când zgarda pentru a da pagina…cartea de altfel destul de zdravănă, deci nu foarte “comodă”, dar m-am obişnuit cu poziţia aceasta de citit…Când pot sta pe scaun şi savura lectura în condiţii confortabile, e deja un lux.

20
Oct

La piel que habito

Ultimul film al lui Almodovar a făcut valuri şi la Bucureşti. În cadrul evenimentului Les films de Cannes a Bucharest, pelicula a fost difuzată de 2 ori. Am ajuns la cea de-a doua difuzare şi ni s-a spus că sala a fost la fel de plină şi la prima…s-a stat literalmente pe jos, pe scări, pe oriunde s-a putut şi cred că nimeni nu a regretat vizionarea chiar şi în astfel de condiţii.

Am ieşit din sală într-o stare efervescentă, cu mintea bombardată de idei, de imagini şi cu un singur cuvânt pe buze: genial!

Sub nici o formă nu se poate povesti filmul, trebuie musai văzut!

Şi totuşi, încerc să-mi adun gândurile şi să transpun câteva din ele cu dorinţa să vă conving că este de neratat şi cu intenţia de a nu uita cumva ceva din ce-am trăit referitor la acest film.

5
Oct

Obsesia perenităţii şi paradisurile de-o clipă

“Greşeala noastră fatală este de-a căuta paradisuri perene. Plăceri care nu se uzează, legături permanente, mângâieri cu vitalitate de liane: arborele piere, dar împletiturile lor continuă să înverzească.

Această obsesie a duratei ne face să ratăm atâtea paradisuri fugitive, singurele de care ne putem apropia în trecerea noastră fulgerătoare de muritori.

Minunile lor se ivesc din locuri adesea atât de umile şi efemere, încât refuzăm să întârziem asupra lor. Preferăm să ne construim visele din blocurile de granit ale deceniilor.”

3
Oct

Fericirea inconştientă

“Am spus că acea perioadă din viaţa mea era dură, dar probabil cea mai fericită din câte trăisem până atunci. Trebuie să adaug că această fericire era, din păcate, aşa cum se întâmplă de altfel deseori, cu totul inconştientă. În realitate mă consideram cât se poate de nefericit. Acum însă, după câtva timp, pot să spun că greşeam şi pot şi să definesc această fericire pe care ulterior n-am mai găsit-o niciodată.

Fericirea consta în a mă afla, din cauza dificultăţilor cu care aveam de luptat, mereu în contact cu mine însumi, apropiat de mine însumi, cum sunt apropiaţi între ei soldaţii într-o bătălie. Nu există numai o solidaritate între persoane diferite, există şi o solidaritate cu tine însuţi, ei bine în zilele acelea eu eram solidar cu mine însumi. Eram apropiat de mine însumi sau pe partea mea esenţială şi cea mai intimă, acea parte de care norocul, bunăstarea şi în general uşurinţa ne desprind până la a ne face să o pierdem cu totul din vedere.

1
Oct

Să călătorim…cu gândul :)

Sâmbătă dimineaţa…destul de răcoare, aş zice, dar cu o cafeluţă caldă lângă mine atmosfera se încălzeşte Grin

Iar când las frâu liber viselor despre călătorii, despre locuri care ar însemna pentru mine raiul pe pământ, atmosfera deja devine încinsă Big Smile

Bianca m-a provocat la o leapşă foarte plăcută…să mă gândesc la cele mai frumoase 5 locaţii de vis! Cele deja vizitate au fost foarte frumoase, nimic de zis, în top fiind Laguna Balos, dar aleg să visez la 5 locaţii nevizitate, pe care mi-aş dori foaaaarte mult să le văd Smile

Fernando de Noronha

Este un arhipelag format din 21 de insule şi insuliţe, la câteva sute de kilometri de coasta Braziliei şi arată cam aşa:

Intotdeauna mi-am dorit sa ma fi nascut in alta epoca...nu am reusit inca sa ma decid in care...
Acum citesc
Follow me
Search:
Arhiva