Tag Archives: Momente de suflet

Leapşă cu amintiri de vacanţă

Bianca m-a provocat la o leapşă despre prima vacanţă petrecută pe meleaguri străine.

Pentru că prima călătorie în afară a fost o nebuneală, de fapt, o plimbare pe fugă cu maşina spre Verona, cu o mică oprire în Viena şi cu diverse peripeţii, când nu am apucat să vizitez mare lucru, am ales să-mi amintesc prima vacanţă la Paris.

Despre plimbările mele la Paris am mai povestit pe scurt în 2009, aici, şi în 2010, aici, dar prima întâlnire cu Parisul s-a petrecut înainte de a avea blog.

Heraklion şi Knossos

Normal era să fi început poveştile despre Creta cu impresii despre capitală şi despre cel mai mare sit arheologic de pe insulă, nu cu diverse plaje şi peisaje, dar trebuie să recunosc că dorinţa mea de a mă întoarce în Creta nu are neapărat legătură cu Heraklion sau Knossos, ci cu plajele minunate şi peisajele care taie respiraţia…

Asta nu înseamnă că, odată ajunşi în Creta, nu se impune şi o vizită în Heraklion şi la Knossos. Heraklion este capitala insulei şi, evident, un oraş destul de aglomerat, cu străduţe înguste, fântâni frumoase şi o mulţime de locuri de vizitat. Am lăsat maşina în zona portului, unde sunt parcări cu plată, la preţuri rezonabile, după care am plecat pe jos prin oraş, admirând întâi priveliştea faină din port.

M-am îndrăgostit de Creta!

Prima întâlnire cu Creta…dragoste la prima vedere, deci

Aşa cum a reieşit din multe postări anterioare, aveam maaaare nevoie de o vacanţă, de o evadare la maaaare…Am ales Creta pentru că râvneam de mult timp la această destinaţie. Cu puţin timp înainte de plecare, am început “documentarea”: plaje faine, obiective de vizitat, peisaje de admirat, hărţi şi alte informaţii de felul acesta. A fost, de fapt, prima vacanţă documentată în prealabil şi tare mă felicit că am procedat aşa.

Citisem, printre altele şi că o vacanţă în insula Creta nu trebuie să fie mai mică de două săptămâni…ei, na, am gândit atunci, concediul meu era deja stabilit, sejurul achiziţionat, aşa că e foarte bine şi o săptămână. Ei bine, pe măsură ce se apropia momentul întoarcerii acasă, am tras concluzia: pentru Creta nu ajunge o săptămână!!!

Micul Prinţ

Acum mulţi ani, am citit şi eu Micul Prinţ de Antoine de Saint Exupery. Eram la vârsta la care oamenii mari făceau parte din altă “tabără” şi cartea venea ca o confirmare. Copiilor nu le spune foarte multe noutăţi, pentru că, în viziunea unui copil, orice este posibil şi preocupările oamenilor mari sunt cât se poate de ciudate şi fără sens.

Îi mulţumesc din suflet prietenei care mi-a recomandat să ascult acum audio-book-ul în lectura lui Florian Pitiş!!!
Ieri am evadat puţin din Bucureşti şi, pe drum, am ascultat Micul Prinţ…a fost mai  mult decât o evadare, a fost mai degrabă un zbor, a însemnat mai mult decât momentele şi emoţiile extrem de plăcute pe care le-am trăit pe parcursul audiţie, a fost o întâlnire cu esenţa, o întâlnire de care nici nu ştiam câtă nevoie am…

Povestea Micului Prinţ este o călătorie iniţiatică şi nimic din ce contează, nimic din cele cu care ne întâlnim sau de care ne “împiedicăm” de-a lungul vieţii nu este lăsat deoparte…iubirea, prietenia, visul, bucuria, frumuseţea şi farmecul zilelor, vanitatea, materialismul, goana prin viaţă, veşnicele nemulţumiri, incapacitatea de a înţelege întotdeauna ce se află dincolo de aparenţe, stabilirea eronată a priorităţilor, incapacitatea de a trăi cu adevărat, maturizarea, bătrâneţea şi chiar moartea…toate se regăsesc în Micul Prinţ.

Trebuie să ascultaţi Micul Prinţ în lectura lui Florian Pitiş şi, pentru a vă convinge, exemplific mai jos cu câteva din capitolele mele preferate

Micul Print – Capitolul 4

Micul Print – Capitolul 8

Micul Print – Capitolul 9

Micul Print – Capitolul 13

Micul Print – Capitolul 23

Al cincilea anotimp – Femeia

Încă o seară din acelea pe care le încadrez în “momente esenţiale”, momente pentru care am impresia că nu pot mulţumi destul şi care mă fac să spun că, indiferent ce, viaţa este atât de frumoasă!
Un carusel de emoţii, de la râs în hohote la lacrimi, de la senzaţie de înălţare la respiraţie tăiată…şi încă mai am un nod în gât acum când ascult Mărie, Mărie…

Da, încă un spectacol excepţional al maestrului Tudor Gheorghe, de data asta Al cincilea anotimp – Femeia… Greu să găsesc cuvinte pentru a reda ce înseamnă “best of” Tudor Gheorghe, pentru că, în cadrul acestui spectacol, am ascultat câteva melodii noi, extrem de frumoase, dar şi exact acele melodii pe care eu le-aş alege în orice moment şi de care nu mă satur niciodată…

Încă de la primele două melodii (În fiecare zi pe versuri de Romulus Vulpescu şi Mi-e dor de ea pe versuri de Ion Bănuţă), am simţit că este altceva, un spectacol care începe cu două din obsesiile mele nu poate să fie decât altceva! Melodiile cele mai frumoase din spectacolele maestrului – fiecare din anotimpurile simfonice, Chemarea păsării de-acasă şi chiar Petrecerile cu taraf – interpretate împreună cu orchestra dirijată de Marius Hristescu…

Nu pot să vă povestesc cum sună Mărie, Mărie, La Ciolpani, Mi-e dor de ea sau Umbra plopilor, cu orchestră, melodii pe care le cunoaştem doar în acompaniament de taraf sau de cobză, dar aveţi ocazia să vă dăruiţi o seară minunată pe 10 mai, când spectacolul are loc din nou, deoarece, ca de obicei, Sala Palatului nu a fost suficient de încăpătoare pentru toţi cei care au vrut să-l asculte…

Nu-mi dau seama cum se simte Tudor Gheorghe când vede o sală plină în picioare, dar mie una mi se umple inima de bucurie şi de speranţă…în acele momente, cred cu adevărat că nu suntem pierduţi, nu suntem condamnaţi de prost-gustul care pare, uneori, că înghite totul.

Tudor Gheorghe – Marie,Marie

Tudor Gheorghe – La Ciolpani

Tudor Gheorghe – Umbra Plopilor

Tudor Gheorghe – Salcamii

Cele mai amintiri! :)

             Nimic mai plăcut sufletului meu decât o leapşă cu amintiri…Povesteam eu mai demult pe aici despre atracţia mea spre trecut, despre cum îmi face o plăcere nebună să mă pierd în amintiri, despre cum orice perioadă din viaţa mea devine, văzută peste ani, una dintre cele mai fericite Nu ştiu dacă e vorba de un fel de idealizare a trecutului, de voluptatea nostalgiei sau e vorba de faptul că chiar oi fi avut întotdeauna o viaţă frumoasă, chiar dacă uneori, atunci când prezentul încă nu s-a scurs în trecut, nu am realizat..

            Uite, cum vine vorba de amintiri şi de trecut, cum nu-mi mai tace gura )

            Dacă mai e vorba şi de amintiri din copilărie, nici nu-mi mai încap în piele de nostalgie şi fericire

            Am citit la LiaLia şi la Cami mărturisiri frumoase despre ce gust şi ce miros a avut copilăria, despre ce le mângâia auzul în copilărie, şi tare mi-au făcut poftă să alunec şi eu adânc în borcanul cu amintiri…

            Ce gust a avut copilăria mea?! Păi întâi de toate, tre’ să spun că am fost unul din acei copii care nu voiau să audă de mâncare…
După orele de grădiniţă, când toţi copiii se duceau acasă mânaţi de foame, mamaie trebuia să vină înaintea mea şi să mă culeagă de pe drumuri cu veşnica întrebare:  “Vezi că toţi se duc acasă şi rămâi singură…vino şi tu acasă, mănânci, dormi şi apoi ieşi iar la joacă cu ei. De ce nu vii şi tu acasă?” Şi acelaşi răspuns gâtuit, mai să încep să plâng: “Nu vin acasă pentru că-mi dai să mănânc!”
Eram aşa de slabă că mamei îi era ruşine să iasă cu mine cu fustiţe că cică-mi ieşeau genunchii ca la capre ) motiv pentru care cred că-mi punea muuulte haine pe mine ca să arăt ca aici:

          Cu toate că nu eram o mâncăcioasă, îmi amintesc de multe gusturi…e drept, puţine au legătură cu mâncarea, cele mai multe ţin de dulciuri şi fructe…şi mai mult de o stare…Gust de mere coapte pe sobă…mmm, nici n-am început bine şi deja poftesc gust de mere acre, verzi, culese din pomi înainte de a se coace, gust de bulz cum numai mamaia mea ştie să facă, gust de lapte proaspăt muls şi de brânză proaspăt scoasă din tifon (nu ştiu cum e cu normele UE şi tifonul pentru brânză, dar pe vremea aia nu era nici o problemă , gust de pere zemoase din singurul păr văratic din grădină, gustul celor câţiva fragi găsiţi în ore de bântuit pe dealuri, gust de nuci verzi care-mi colorau degetele fix înainte să înceapă şcoala de trebuia mi le dădea mama cu sare de lămâie să le cureţe   gust de zahăr candel…şi-l mai aminteşte cineva???
         Tot din copilărie mă bântuie recent amintirea gustului de macaroane cu brânză…face mama nişte macaroane cu ou şi cu brânză demenţiale, tre’ să-i cer reţeta neapărat că n-a mai făcut de mult…gustul de orez cu lapte…nu e mare lucru orez cu lapte, dar îl face mama într-un fel de eram în stare să devorez multe porţii ) gustul de gălbenuş frecat cu zahăr, da, ştiu, multora nu le place, dar eu mâncam cu maximă plăcere aşa ceva, mai întâi cu puţină cacao, după care, cu vârsta m-am emancipat şi puneam ness în loc de cacao

          Ce miros a avut copilăria mea…păi vă imaginaţi că merele alea care se coceau pe sobă răspândeau un miros divin în cameră…la fel de divin era şi mirosul de lămâiţă care intra vara prin ferestre…Cum povesteam aici, sunt cărţi (Cei trei muşchetari, Contele de Monte Cristo, Romanul adolescentului miop şi altele) care, în memoria mea, se leagă de mirosul de fân, de mirosul de iarbă proaspăt înverzită sau de umbra făcută pe carte de coroana mărului Prezentă în memoria mea este pivniţa, invadată de răcoare şi de sentimentul că pătrunzi în altă lume, ca să nu mai spun că jumătate din pivniţă mirosea a mere, mare parte din rafturi fiind ticsite cu mere, iar cealaltă jumătate mirosea zdravăn a ţuică Mirosul de praf umed, după ploaie, şi acum îmi aminteşte de mirosul colbului de pe drumul din sat…
          Nu pot să uit nici mirosul de caimac (coaja de la laptele fiert), pe care mama-l păstra şi se dădea pe faţă, iar eu râdeam de ea spunându-i că miroase a… lapte, asta ca să nu zicem nimic de animalul care produce lapte )

          Amintiri muzicale din copilărie…am scris deja povestea celei mai vechi şi mai intense amintiri muzicale din copilărie aici, am mai postat diverse melodii de pe vremuri aici, dar mai am şi altele

Nu neapărat în ordine cronologică, melodii din copilărie, care rămân pentru totdeauna legate de sufletul meu:

Ce-am mai ţopăit bătând din palme când am regăsit

 
Sandy  – Belle

Dacă nu vă dă o lacrimă sau nu vi se face pielea de găină ascultând melodia asta (răbdare să înceapă ca lumea şi să ajungă la bucata cunoscută), înseamnă că suntem generaţii diferite

 
Telecinemateca – This is my song

Una din melodiile preferate ale mamei, pe care i-o dedic

 
Jennifer Rush – The Power Of Love

Şi alte melodii, care mă fac să călătoresc în timp, pe care le ascultam pe benzi de magnetofon…unele dintre ele sunt cele care m-au “învăţat” să dansez provocându-mă la adevărate spectacole pe covorul din sufragerie devenit scenă, altele sunt cele care mi-au scris destinul de căpiată romantică până în măduva oaselor ….le ascult oricând, oricât şi nu mă satur de ele…

 
Joe  Dolan – You’re Such A Good Looking Woman

 
Maywood – Rio

 
BZN – Blue Eyes

 
Adriano Celentano – Prima Pagina

 
Stefan Hrusca – Ochii tai

Ahhh, să nu uităm, totuşi am copilărit nişte ani buni la ţară şi Ileana Sărăroiu rămâne una din favoritele mele

 
Ileana Sararoiu – Dar ar naiba-n tine, dragoste

Despre colţul meu de rai…din nou…

Vă povesteam acum un an despre fărâma mea de rai…şi încercam să redau, în imagini, muzică şi doar câteva cuvinte, sentimentul de căldură şi, în acelaşi timp, de libertate pe care mi-l dau locurile în care am crescut…

Zilele trecute experimentam din plin neplăcerea de a fi răcit vara (graţie aerului condiţionat, încă mai experimentez) şi o aşteptam pe mama să vină la mine, să mă răsfeţe, să mă simt iarăşi copilul alintat de odinioară…

Prognoza meteo anunţa caniculă, temperaturi la limita gradului de disconfort termic…aşa încât, ca două femei înţelepte, am decis în ultimul moment că, decât să vină mama să se coacă în Bucureşti, mai bine mă duc eu acasă şi iau o gură de aer curat, la propriu, că nasul nu prea era apt pentru respiraţie…

Zis şi făcut! M-am suit frumuşel în maşină, cu o cutie de şerveţele lângă mine, şi am evadat!

Eterna frumuseţe efemeră…

După ce m-am plâns de luna iunie în postarea trecută, a venit momentul să detaliez şi momentele frumoase ale lunii care tocmai a trecut. Unul din ele a fost călătoria la Paris, dar, pentru că v-am plictisit destul acum un an cu ce-am vizitat pe-acolo, de data asta vă povestesc altceva, pentru că plimbarea mea a avut un scop precis şi anume: expoziţia prietenei mele, Anca Diaconu, prima expoziţie a ei la Paris.

Trebuie să precizez că nu am nici un fel de pricepere în arta plastică, aşa încât vă voi povesti impresiile mele, percepţia mea asupra a ceea ce am văzut, aşa cum i-am povestit şi ei

Anca a expus împreună cu Delphine Poitevin şi expoziţia s-a numit “2dans2hors”. Tema a fost “evanescence” şi a reunit fotografii şi desene, reflectînd lucruri, stări, momente trecătoare din mediul urban, pe care le trăim, în mod frecvent, fără a le da vreo atenţie…fac parte din viaţa de zi cu zi, nu le observăm apariţia, aşa cum nu le vom observa nici dispariţia.

La cafeaua de duminică (26)

        Ce să mai, eram într-o stare deplorabilă de oboseală şi nervi, când ajung acasă şi verific cutia poştală, să văd ce facturi şi alte înştiinţări enervante oi mai fi primit…În cutia mea poştală, un plic cam voluminos…totuşi, sunt cât de cât la zi cu facturile, nu s-ar putea strânge cât pentru un plic aşa de mare…îl desfac şi dau de pachet în hârtie frumoasă…acum, tre’ să recunosc că am avut nişte mici accente de paranoia şi, cât a durat călătoria cu liftul, mi-au trecut prin cap idei de la bombă la vreo glumă proastă…
       Dar curiozitatea e mare, aşa că, ajunsă în casă, îmi iau inima în dinţi, rup hârtia şi îmi dau lacrimile…Platinum Collection 3CD cu Charles Dumont, comandate de la Paris special pentru nebuna obsedată de o melodie…Pun mâna pe telefon, de emoţie, găsesc cu greu cuvintele pentru a mulţumi şi pentru a linişti persoana care aştepta cu teamă să confirm primirea, întrucât, ca să permită inserarea unui astfel de pachet, cutia mea poştală, evident, nu se încuie sau, mai exact, se încuie, dar eu nu deţin cheie

         Cred că este de prisos să detaliez ce am simţit, cum toată oboseala nu m-a împiedicat să ascult până târziu Charles Dumont şi să mă gândesc cât sunt de norocoasă cu astfel de oameni aproape de mine  

Festin de culoare şi de muzică…Veneţia…

        Long time, no see…sper că s-a scuzat absenţa mea de pe aici, ca şi de pe blogurile voastre, dar intenţionez să mă pun la curent zilele-astea Am avut o mică pauză de blogosferă în care mi-am încărcat bateriile…cu soare, apă şi imagini de o frumuseţe care o să-mi hrănească sufletul multă vreme de-acum încolo…

Din gondolă, am văzut printre altele Ponte Rialto, casa lui Marco Polo şi “parcarea” de gondole

Foarte greu îmi vine să aleg din mulţimea de poze pe care le-am făcut…Piaţa San Marco este, evident, principalul centru de atracţie cu Palatul Dogilor şi celebra Punte a Suspinelor, Biserica San Marco, Turnul Ceasului şi, nu în ultimul rând, terasele la care cafeaua este savurată în acorduri de Vivaldi, Mozart şi alţii…e drept, nota de plată conţine şi o sumă special pentru muzică, dar merită

Există şi un Institut Cultural Român în Veneţia, dedicat lui Nicolae Iorga:

Nu ştiu cât de eficientă este Garda Financiară aici, dar priviţi cum se deplasează

Încă nişte imagini pe care nu mă mai satur să le privesc şi pe care mă gândesc să le pun pe desktop…şi una din melodiile mele de suflet…Concertul pentru oboi şi  orchestră de Alessandro Marcello din Anonimo Veneziano, un love story italian excepţional din 1970…un film care trebuie văzut sau revăzut a nu ştiu câta oară, cum am să fac eu cât de curând