Tag Archives: Lirism

May

Chemarea păsării de-acasă

Acum 41 de ani, un tânăr cu o chitară se urca pe scenă şi cânta frumoasele versuri ale lui Arghezi, Macedonski şi alţii, împreună cu perle ale folclorului românesc. Pentru că, ani de-a rândul, a cântat singur cu chitara sau cu cobza, apoi cu taraf, cu orchestră simfonică, cu cor de copii, cu călugări, cu orchestră de muzică uşoară, criticii nu au reuşit să-l încadreze într-un anume gen muzical.

Tot doar cu o chitară a urcat pe scena Sălii Palatului şi în această seară maestrul Tudor Gheorghe şi, prin cuvintele de mai sus, a început să ne povestească despre fascinaţia domniei sale pentru poezia românească, despre proiectele la care lucrează şi despre ceea ce urma să ne încânte sufletele pentru următoarele 2 ore…Doar chitara, pentru că “O metafora atat de frumoasa precum poezia lui Mircea Micu nu va fi deranjata de niciun efect sonor!”

Nu cred că există un omagiu şi un semn de preţuire mai mare pentru versurile vreunui poet român decât să fie puse pe muzică şi cântate de Tudor Gheorghe…Spectacolul a fost de o frumuseţe aproape dureroasă, înălţînd, smulgînd zâmbete, lacrimi şi oftaturi adânci. Nu-mi amintesc vreun concert al artistului care să nu-mi fi dat toate aceste emoţii, care să nu-mi atingă toate corzile sufletului şi să nu-mi lase un sentiment de preaplin, o stare pe care n-aş putea s-o explic, pe care nu pot decât să o trăiesc, să mă afund în ea…ca o desprindere de tot ce ne înconjoară şi de cufundare într-o altă realitate, cu mult mai adevărată, mai profundă şi mai autentică decât cea de care ne izbim zi de zi…

Fiecare întâlnire cu Tudor Gheorghe parcă îmi întăreşte ce e important pentru mine, parcă mă aruncă în alt timp şi altă dimensiunea, acelea în care m-am simţit dintotdeauna…că doar nu degeaba aş fi vrut să mă fi născut în altă epocă…

Cu siguranţă e cea mai nepotrivită perioadă în care să abordez un subiect care ocupă deja multe pagini pe multe bloguri, acela al plecării din ţară, dar, pentru că tot nu am scris vreodată despre asta, deşi am discutat adeseori cu persoanele apropiate, ţin să spun că sunt printre aceia, deja puţini, cred, care nu ar pleca din ţară. Am trecut prin destul de multe, am gustat dezamăgiri crunte, am înghiţit frustrări cu polonicul şi nu mi-a fost uşor, dar nu mi-am pus niciodată problema să plec…pur şi simplu, pentru mine nu a existat ca şi opţiune…Respect decizia celor care o fac, îi înţeleg perfect şi îi admir pe cei care reuşesc să-şi construiască un trai decent şi fericit pe alte meleaguri, dar am ştiut mereu şi sunt la fel de convinsă în continuare că o astfel de încercare nu e pentru mine.

Nu e nimic surprinzător pentru cei care mă cunosc şi care ştiu că am o doză de masochism care mă împiedică să aleg să-mi fie bine, dacă sufletul meu nu e pe deplin împăcat. Într-un fel straniu, pot duce mai uşor greul, binele sau ne-binele de aici decât binele din altă parte, aşezat pe fondul unor dureri sufleteşti cărora nu le-aş putea face faţă. Am ştiut şi am simţit mereu că, dacă aş citi poezie românească, dacă aş asculta Tudor Gheorghe şi alţi câţiva artişti români fiind departe, aş suferi mai mult decât o voi face vreodată aici din diferitele cauze care pe alţii îi motivează să plece, m-aş stinge încet, aş muri de inimă rea…

Pentru că deja am scris prea mult, iar cuvintele mele sunt, de fapt, de prisos acum, vă las să vă delectaţi cu câteva versuri de Mircea Micu, dintre cele ascultate în spectacolul din această seară, şi cu câteva melodii mai vechi ale lui Tudor Gheorghe.

Pasărea de acasă

Ea vine seara si n-o chem.
Si de venirea ei ma tem
Si a prefac ca-s orb si surd
Cand pe la geamuri o aud.
Ea n-are trup, ea e un fel
De crin cu aerul in el
Ea n-are ochi si-n doua parti
Poarta inele mari de morti.
Venita ca o taina grea
Se-aseaza lin pe fruntea mea
Apoi se muta mai in jos
Spre-al tamplei vulnerabil os
Apoi spre coaste, pina cand
O simt cu ghiarele strangand.
Si tace atat de mult si greu
Ca aud cum plange Dumnezeu.

Ce-ai sa faci?

Mortii ii uitam mult prea usor.
Ce-ai sa faci iubito, daca mor?

Ai sa ma cam uiti si ai sa ma plangi
Din pleoapa ochilor prelungi.

Ai sa ma cam plangi cu roua grea
Peste simpla groapa ce-oi avea.

Si-ai sa mi te plangi ca-n general
M-am tinut de crasme si scandal.

Ca Esenin, mai demult, cel blond,
Ultimul poet si vagabond.

Mortii ii uitam mult prea usor…
Ce-ai sa faci, iubito, daca mor?

Tudor Gheorghe – Reintoarcerea De abia plecasesi

Tudor Gheorghe – La visul profan

14/05/2010 9 Comments Concerte, Lirism, Momente de suflet, Stări, Tudor Gheorghe Rontziki Muzica

Mar

Non, je n’ai rien oublié

Non, Je N’ai Rien Oublié

Je n’aurais jamais cru qu’on se rencontrerait
Le hasard est curieux, il provoque les choses
Et le destin pressé un instant prend la pause
Non je n’ai rien oublié

Je souris malgré moi, rien qu’à te regarder
Si les mois, les années marquent souvent les êtres
Toi, tu n’as pas changé, la coiffure peut-être
Non je n’ai rien oublié

Marié, moi ? allons donc, je n’en ai nulle envie
J’aime ma liberté, et puis, de toi à moi
Je n’ai pas rencontré la femme de ma vie
Mais allons prendre un verre, et parle-moi de toi

Qu’as-tu fait de tes jours ? es-tu riche et comblée ?
Tu vis seule à Paris? mais alors ce mariage ?
Entre nous, tes parents ont dû crever de rage
Non je n’ai rien oublié

Qui m’aurait dit qu’un jour sans l’avoir provoqué
Le destin tout à coup nous mettrait face à face
Je croyais que tout meurt avec le temps qui passe
Non je n’ai rien oublié

Je ne sais trop que dire, ni par où commencer
Les souvenirs foisonnent, envahissent ma tête
Et le passé revient du fond de sa défaite
Non je n’ai rien oublié, rien oublié

A l’age où je portais mon amour pour toute arme
Ton père ayant pour toi bien d’autres ambitions
A brisé notre amour et fait jaillir nos larmes
Pour un mari choisi sur sa situation

J’ai voulu te revoir mais tu étais cloîtrée
Je t’ai écrit cent fois, mais toujours sans réponse
Cela m’a pris longtemps avant que je renonce
Non je n’ai rien oublié

L’heure court et déjà le café va fermer
Viens je te raccompagne à travers les rues mortes
Comme au temps des baisers qu’on volait sous ta porte
Non je n’ai rien oublié

Chaque saison était notre saison d’aimer
Et nous ne redoutions ni l’hiver ni l’automne
C’est toujours le printemps quand nos vingt ans
résonnent
Non je n’ai rien oublié, rien oublié

Cela m’a fait du bien de sentir ta présence
Je me sens différent, comme un peu plus léger
On a souvent besoin d’un bain d’adolescence
C’est doux de revenir aux sources du passé

Je voudrais, si tu veux, sans vouloir te forcer
Te revoir à nouveau, enfin… si c’est possible
Si tu en as envie, si tu es disponible
Si tu n’as rien oublié
Comme moi qui n’ai rien oublié

27/03/2010 5 Comments Lirism, Stări Rontziki Muzica

Jan

Poveşti de dragoste la prima vedere

Colecţia de poveşti de dragoste la prima vedere reuneşte cinci poveşti emoţionante, delicate, care te vrăjesc şi pe care le simţi ca şi cum le-ai trăi sau le-ai rememora.

Crinii din clasa întâi de liceu de Gabriel Liiceanu nu poate să nu ne amintească de vârsta “nebuniilor”, de anii în care “totul sau nimic” avea conotaţii dramatice şi ilare, în acelaşi timp…

Terebentină de Adriana Bittel vorbeşte despre o iubire platonică, o iubire care aduce cu sine o lume şi care-ţi schimbă destinul…

În Misiune imposibilă de Ana Blandiana, este impresionantă forţa de dăruire, aruncarea în iubire, fără rezerve, fără pretenţii…

Nicolae Manolescu surprinde excepţional graniţele şi diferenţele între iubiri ireale, imaginare, fără de care însuşi conceptul de iubire ar fi searbăd, şi iubirile palpabile, prea concrete, poate…

Un pariu la Paris de Ioana Pârvulescu vorbeşte de miracolul sentimentului de iubire, de fericirea de a fi îndrăgostit în pofida a tot şi toate, de “insomnia dragostei proaspete, unul din cele mai frumoase lucruri care ţi se pot da pe lume”.

Toate m-au impresionat, toate mi-au plăcut, dar cel mai aproape de sufletul meu s-au aflat ultimele două. Mărturisesc cu ruşine că nu am citit, până acum, nimic de Ioana Pârvulescu, dar mă declar cucerită de povestea de dragoste din acest volum şi, cât de curând, o să-mi cumpăr şi o să citesc cel puţin Viaţa începe vineri şi Întoarcere în secolul XXI.

Poveşti de dragoste la prima vedere face parte din acel gen de cărţi pe care le-ai tot reciti, fie integral, fie câte o poveste, fie fragmente…am citit-o împrumutată, dar, în mod clar o voi cumpăra, să mă pot delecta oricând cu mireasma lor.

11/01/2010 7 Comments Cărţi 2010, Cărţi de dragoste, Lirism, Scriitori români Rontziki Cărţi

Nov

Nici o privire

Despre Jose Luis Peixoto nu ştiam nimic până de curând, când am citit, despre el şi despre cartea Nici o privire, o recenzie convingătoare a lui dragoş c.

După ce am aflat că romanul a fost distins cu Premiul Jose Saramago şi că traducerea cărţii a fost făcuta de Clarisa Lima, pe care o mai citeam din când în când şi pe care o felicit, deja n-am mai avut răbdare, am răsturnat lista “de citit” şi m-am apucat de Peixoto.

Pentru că deja am citit recenzii, am aflat mai multe despre el si despre carte dintr-un interviu, risc să mă las influenţată de ele, aşa încât voi spune pe scurt despre ce e vorba şi ce m-a impresionat pe mine. Romanul este povestea oamenilor dintr-un sătuc, a unor destine care se întind pe parcursul câtorva generaţii. Luaţi individual, aceşti oameni par a avea, fiecare, ceva special, par a fi altfel decât oamenii cu care suntem obişnuiţi, chiar şi decât personajele literare despre care citim în mod normal, creând impresia că nu poţi regăsi într-un singur loc toate aceste caractere, dar, dacă priveşti
comunitatea satului în ansamblu, realizezi că poate fi orice comunitate umană.

Este un sat în care oamenii, precum ciobanul Iosif, mesterul Rafael, gemenii siamezi Moise şi Ilie, prostituata oarbă, trăiesc, iubesc, suferă şi îşi acceptă destinul, şi în care diavolul celebrează cununii. Interacţiunile dintre ei par a fi dirijate prin fire nevăzute, comunicarea se face prin privire şi, mai mult, prin ceea ce simt şi ştiu că simt, iar cuvintele pe care şi le spun sunt puţine, uneori şi acelea părând de prisos.

Deşi pare o lume ireală, mi-a transmis sentimentul unei realităţi vii, stridente. În momentul în care am închis cartea, am avut senzaţia că mă trezesc dintr-unul din acele vise care par foarte reale, după care cu greu distingi dacă a fost vis sau realitate.

Referitor la stilul lui Peixoto, mă simt fără cuvinte…alterneaza de la poezie, metaforă, imagini subtile la exprimări directe, cu o forţă de evocare cum rar am găsit, aşa încât poţi avea impresia că resimţi căldura şi soarele dogoritor, că simţi mirosuri descrise şi vezi derularea poveştii.

Rememorându-mi impresiile din timpul lecturii şi citind ce am scris aici, cred că este o carte care nu numai se citeşte, ca orice carte, trecând-o prin filtrul minţii, ci şi o carte care se simte şi abia o aştept pe următoarea.

Găsiţi aici un interviu acordat de Jose Luis Peixoto, invitat în România la Festivalul Internaţional de Literatură de la Bucureşti.

17/11/2009 17 Comments Cărţi 2009, Lirism, Momente de suflet Rontziki Cărţi

Oct

Versuri pentru sufletul meu…

Am descoperit poezia de mai jos la cdmitroi…asa de tare m-au rascolit versurile, incat mi-am dorit sa le preiau in evantaiul memoriei mele…

Voiam
(Adrian Paunescu)

Si pentru ca mi-a redeschis apetitul pentru poezie, mi s-a facut dor de alte versuri foarte dragi mie…

Mi-e dor de ea
(Ion Banuta)

Mi-e dor de ea ca nimănui
Ca unui vechi nomad de drumul lui
Port răni adânci în ochi şi-n trup,
Veşmintele de-argint le rup.

Aştept trecutele iubiri,
Conturul braţelor subţiri
Şi părul amintind de ploi,
Şi vechea urmă din noroi.

Dar urma ei s-a şters demult
De cine azi să prea-ascult?
De vântul ce-mi închide uşi
De greieri sau de cărăbuşi?

Mi-e dor de ea ca nimănui
Ca unui vechi nomad de drumul lui
Port răni adânci în ochi şi-n trup,
Veşmintele de-argint le rup.

De-abia plecasesi
(Tudor Arghezi)

De-abia plecasesi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ti-as fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

Voiam să pleci, voiam si să rămâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

14/10/2009 11 Comments Lirism, Pentru sufletul meu Rontziki Versuri

Aug

La cafeaua de duminica (9)

Zilele trecute ma fixasem pe Tudor Gheorghe…si asa am ramas

Tudor Gheorghe – Valtul rozelor (Al Macedonski)

Tudor Gheorghe – Ravas

Tudor Gheorghe – Florile de mar uscate

Tudor Gheorghe – Se duce

Tudor Gheorghe – Rondelul rozelor de azi si de ieri (Al.Macedonski)

30/08/2009 9 Comments Lirism, Pentru sufletul meu, Tudor Gheorghe Rontziki La cafeaua de duminica..., Muzica

May

Daca nu am fi avut suflet, ni l-ar fi creat muzica

Am promis pe blog la feeria ca voi posta o melodie divina…si ma tin de cuvant:

Pe langa vocea lui Tudor Gheorghe , cutremuratoare sunt versurile melodiei, scrise de Romulus Vulpescu.

În fiecare zi

În fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, în loc,
Ramîne un desert de disperare.

Ne amageste lenea unui vis
Pe care-l anulam cu-o sovaire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne rasucim pe-un asternut posac,
Însingurati în doi, din lasitate,
Mintindu-ne cu guri care prefac
În zgura sarutarile uzate;

Ne pomenim prea goi într-un tîrziu,
Pe-o nepermis de joasa treapta trista:
Prea sceptici si prea singuri, prea-n pustiu,
Ca sa mai stim ca dragostea exista.

În fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, în loc,
Ramîne un desert de disperare.

20/05/2009 7 Comments Lirism, Stări, Tudor Gheorghe Rontziki Muzica, Versuri