Tag Archives: Gânduri răzleţe

Extazul şi disperarea – doar cuvinte citite în cărţi?!

Citind Sentimentul unui sfârşit de Julian Barnes, despre care urmează să povestesc curând, m-am tot întrebat dacă, pentru toţi, vine vremea când, la întrebările despre vieţile noastre, vom răspunde cu remuşcări şi păreri de rău…mă mai întreb şi când vine vremea aceea…mai devreme sau mai târziu? Vine cu adevărat atunci când e prea târziu să mai schimbi ceva?

Facem alegeri sau lăsăm viaţa să se întâmple (o alegere şi asta), trăim într-un fel şi credem (ne autoconvingem?!) că aşa ne-am dorit să trăim, că prezentul este o îndeplinire a dorinţelor trecutului, dar vin momentele când tragem linie şi, poate, vom fi nevoiţi să ne privim în ochi propria comoditate, limitările pe care singuri ni le-am creat şi să simţim acel “sentiment aflat între milă de sine şi ură de sine”, cum defineşte Barnes, remuşcarea.

Lista de dorinţe

Citind lista cu dorinţe a lui Dragoş, m-am simţit provocată să însăilez şi eu o astfel de listă.

Mi-am scris scrisoare pentru mine cea peste zeci de ani, aşa că mă gândesc să fac şi o listă cu dorinţe, ca să am unde să bifez împlinirea lor peste ani

Doar e sezonul dorinţelor, nu?!

1. Să călătoresc mult, mult, mult, adică să ajung cel puţin o dată pe toate continentele şi să văd toate locurile la care tânjesc…America de Sud, în mod special

2. Să reuşesc să văd jumătatea plină a paharului în cele mai multe situaţii, să mă eliberez de condiţionările din interior şi din jur care fac dificilă întrezărirea a ceea ce e bun şi frumos în orice.

Prin nebuloasele vieţii…

Am citit eu pe undeva pe internet că atunci când viaţa îţi oferă lămâi, cea mai bună soluţie este să faci limonadă

Un alt fel de a spune să vedem jumătatea plină a paharului…

Câteodată în viaţă lucrurile pur şi simplu se întâmplă, atât cele bune, cât şi cele mai puţin bune…şi când spun “se întâmplă” înseamnă că nu este nici meritul nostru, nici vina noastră, ci pur şi simplu ele vin din exterior.

Uneori sunt justificate, cumva, chiar dacă nu prin contribuţia noastră la ele, alteori sunt absolut inexplicabile.

Punte către…mine :)

Acum ceva vreme, am descoperit la OFZ o leapşă care m-a intrigat foarte tare…o scrisoare, punte peste nişte zeci de ani, mai exact o scrisoare către cea care voi fi peste muuulţi ani.

De-atunci, m-am tot gândit oare ce i-ar spune Rontziki de acum celei din viitor…încă nu am aflat, dar încerc…

Să călătorim…cu gândul :)

Sâmbătă dimineaţa…destul de răcoare, aş zice, dar cu o cafeluţă caldă lângă mine atmosfera se încălzeşte

Iar când las frâu liber viselor despre călătorii, despre locuri care ar însemna pentru mine raiul pe pământ, atmosfera deja devine încinsă

Bianca m-a provocat la o leapşă foarte plăcută…să mă gândesc la cele mai frumoase 5 locaţii de vis! Cele deja vizitate au fost foarte frumoase, nimic de zis, în top fiind Laguna Balos, dar aleg să visez la 5 locaţii nevizitate, pe care mi-aş dori foaaaarte mult să le văd

Fernando de Noronha

Este un arhipelag format din 21 de insule şi insuliţe, la câteva sute de kilometri de coasta Braziliei şi arată cam aşa:

Linguşiri, flatare…narcisism…

În plimbările mele matinale, am ascultat într-o perioadă Dale Carnegie – How to win friends and influence people. Intenţia mea era nu de a câştiga prieteni şi de a influenţa oamenii, ci de a nu mai judeca literatura de autoeducare de un anumit tip fără a-i fi pătruns mai bine dedesubturile.

Da, trebuie să recunosc să nu sunt foarte prietenă cu un anumit gen de literatură de autoeducare, anume aceea care te învaţă cum să ajungi pe culmile succesului, cum să influenţezi (a se citi “manipulezi” oamenii), cum să pari altceva decât eşti, cu alte cuvinte. Asta nu înseamnă că am ceva cu toată literatura din genul menţionat.

De exemplu, mi-a plăcut foarte mult şi consider foarte utilă cartea Inteligenţa emoţională de David Goleman, la fel cum mi-a plăcut cartea lui Louise Hay. Prefer varianta de autoeducare ce porneşte de la noi înşine, care ne ajută să ne cunoaştem, să ne înţelegem mai bine pe noi înainte de a-i influenţa pe ceilalţi.

Ca după concediu…

Cea mai grea zi este prima zi după concediu!

Dap, sunt încă năucă şi nu prea înţeleg ce mi se întâmplă, de ce a trebuit să mă trezesc eu dis de dimineaţă când alarma se încăpăţâna să urle cu toate păcălelile mele “snooze”, cu toate că, în vacanţă, am fost foarte matinală, fără nici o alarmă, doar cu gândul “azi încotro?”

Şi nu doar că m-am trezit de dimineaţă, dar a trebuit să stau şi toată ziua la birou…ce invenţie diabolică ziua de muncă! Şi cică mă mai duc şi mâine…

Despre timiditate

Acum ceva vreme, într-o discuţie cu câţiva prieteni, am ajuns la subiectul timidităţii. Nu sunt de felul meu o persoană timidă, rar am fost stresată de vorbitul în public sau de interacţiunea cu persoane pe care nu le cunosc, aşa încât nu m-a preocupat în mod special această temă, dar, cu ocazia dialogului respectiv, mi-am dat seama că am şi eu momente de timiditate în anumite situaţii sau în diverse perioade, când timiditatea se face resimţită ceva mai frecvent.

Gândindu-mă la momentele de timiditate şi observând şi alte persoane care au astfel de momente, mai multe sau mai puţine, mi-am dat seama că timiditatea este, de fapt, şi o consecinţă a mândriei, a orgoliului, a unei temeri exagerate de ridicol, de a părea altfel decât vrem.

Ascultă o carte

Deschid draftul de postare cu intenţia de a scrie despre o carte. Îmi dau seama că nici nu ştiu cum ar trebui să scriu despre o carte ascultată sub formă de audiobook. Încep să mă gândesc la diferenţa dintre a asculta o carte şi a citi o carte şi, pentru că deja mă preocupă acum, despre asta voi scrie

Să spun că am ascultat o carte sună puţin nefiresc pentru mine, care am descoperit ascultarea cărţilor recent, iar “carte” mă duce cu gândul la “citit”- îmi şi imaginez un părinte care ar spune copilului “Toată ziua stai la joacă (pardon, acum ar fi mai corect “toată ziua stai pe calculator” ), mai ascultă şi tu o carte!”.

Să spun că am citit-o nu este tocmai adevărat şi nici senzaţia nu este aceeaşi…

Fiind începătoare în ale ascultatului cărţilor, trebuie să recunosc că mintea mea este oarecum neobişnuită cu această formă de “lectură”. Poate, dacă treceam de la poveştile din copilărie, citite de mama şi de mamaie, la a citi şi a asculta cărţi, în paralel, ca şi moduri la fel de constante de a percepe lectura, ar fi fost altfel.

Aparenţe şi spoială

Observ din ce în ce mai des goana după aparenţe…nu am trăit nici până acum în altă realitate, chiar dacă mai evadez eu şi prin alte lumi, dar, de ceva vreme, începe să mă agaseze cam tot ce înseamnă “formă fără fond”. Tot mai mulţi oameni sunt de-a dreptul obsedaţi “să pară” şi mai grav este că chiar reuşesc.

Uitându-ne la societate, este de înţeles dorinţa multora de a părea altceva decât sunt. Ca să obţină un anume job, trebuie să pară într-un anumit fel, ca să avanseze, mai au de creat diverse impresii, ca să aibă viaţă socială, prieteni, iarăşi trebuie să pară cum crede că vor ceilalţi şi tot aşa.