Tag Archives: Art
La piel que habito
Ultimul film al lui Almodovar a făcut valuri şi la Bucureşti. În cadrul evenimentului Les films de Cannes a Bucharest, pelicula a fost difuzată de 2 ori. Am ajuns la cea de-a doua difuzare şi ni s-a spus că sala a fost la fel de plină şi la prima…s-a stat literalmente pe jos, pe scări, pe oriunde s-a putut şi cred că nimeni nu a regretat vizionarea chiar şi în astfel de condiţii.
Am ieşit din sală într-o stare efervescentă, cu mintea bombardată de idei, de imagini şi cu un singur cuvânt pe buze: genial!
Sub nici o formă nu se poate povesti filmul, trebuie musai văzut!
Şi totuşi, încerc să-mi adun gândurile şi să transpun câteva din ele cu dorinţa să vă conving că este de neratat şi cu intenţia de a nu uita cumva ceva din ce-am trăit referitor la acest film.
Miercurea fără cuvinte. Dincolo de ceea ce se vede…
Impresionată de filmul lui Almodovar, La piel que habito, despre care voi povesti zilele-astea, şi încă în zona de impact a ideilor lui, vă propun o pictură colaj de Natasha Sazonova:
PINA
De duminică până acum, m-am tot gândit dacă şi ce să scriu despre PINA, iar senzaţia comiterii unui sacrilegiu nu m-a părăsit. Ce aş putea spune, în calitate de profan în ale dansului modern, de amator în ale dansului în general şi de admirator dintotdeauna al teatrului, despre PINA, altceva decât, probabil, nişte clişee?!
Un festin de dans, muzică, teatru, culoare, trăire, reverie…aceasta a fost percepţia mea pe toată durata spectacolului. Este adevărat, e film 3D şi intră în categoria filmelor, dar eu nu-l pot vedea decât ca pe un adevărat spectacol. Tehnologia 3D are meritul de a ne face să simţim toate momentele de dans petrecându-se pe o scena în faţa noastră, live…chiar şi cele în aer liber.
9 grade la Paris
Am ales piesa pentru că avea “Paris” în denumire. Nu ştiam nimic despre ea…am găsit bilete în cadrul UndercloudFest şi am trăit o oră extraordinară în La Muse – Teatrul de pe Lipscani 53.
Este o combinaţie de teatru şi film, prima de acest gen pe care am văzut-o până acum, şi ideea mi se pare absolut genială. E structurată pe două planuri, strâns legate între ele, filmul reprezentând acţiunea, iar partea de teatru reprezentând gândurile şi ceea ce aude personajul.
Piesa, ca şi povestea, se desfăşoară pe parcursul unei singure ore…o oră esenţială din viaţa unei femei care se pregăteşte să-şi părăsească soţul şi copilul pentru a pleca definitiv la Paris. Momente comice, momente triste, realism înţepător şi se pare că ar fi după un caz real.
Miercurea fără cuvinte. Vladimir Kush
Din nou Vladimir Kush, care, pe 22 iulie 2011, a câştigat premiul Cel mai bun pictor la Expoziţia Internaţională de la Cannes “Artiste du monde”.
Mai multe despre miercurea fără cuvinte, aflaţi de la Carmen.
Intotdeauna mi-am dorit sa ma fi nascut in alta epoca...nu am reusit inca sa ma decid in care...
