Category Archives: Versuri

Moment poetic (2)

Cum vă mărturiseam pe aici, de ceva vreme mă bântuie versuri din copilărie

Multe, diverse…Nu chiar “căţeluş cu părul creţ”, dar oricum sunt în zona fabulelor…şi mi-am amintit de o poezie care-mi amuza teribil şi pe care mă străduiam s-o recit pe voci Încă mai încerc

Greierele şi furnica
Marin Sorescu

- Surioară dragă, am…
Am venit să-mi dai şi mie…
Pân’ la primăvară…
- N-am!
- …un grăunte… ai o mie.
- N-am!
- Dar toată lumea ştie:
E doar lucru cunoscut.
- Am, da’ nu vreau
să-mprumut!
Astă-vară ce-ai făcut?
- Am cântat..
- Acuma joacă!
- Îmi e foame, c-aş juca…
- Joacă…
- Nu mă enerva,
Că-s nervos… îmi dai, or…
- Ba!
- Eşti zgârcită…
- Mă închin.
- Da’ o să te-ntind puţin.
Şi-agăţând vioara-n grindă
Greieru-nşfăcă furnica
Şi-ncepu „să o destindă”.
Şi-a bătut-o zdravăn, vere!
Apoi s-au oprit. Tăcere.
Amândoi stăteau ca muţi.
- Ei, acuma mă-mprumuţi,
Surioară?
- Cu plăcere.

Moment poetic (1)

         Acum mai bine de un an, treceam printr-o perioadă de amnezie…ei, e mult spus, evident, dar cumva memoria mea îşi făcea de cap şi mă lăsa să-mi amintesc din 2 în 2, ca să zic aşa, ce avea ea chef…Mare panică mare…eu care-mi aminteam totul despre orice la modul “era miercuri pe la ora h” să nu-mi mai amintesc o grămadă de detalii despre diferite momente?! Mi-a spus atunci mama că, din când în când, la un număr de ani, diferit de la persoană la persoană, memoria intră într-o fază de “curăţenie şi ordine” pentru o perioadă, în care sedimentează informaţiile…M-am revoltat puţin…cum adică memoria mea e puţin în vacanţă pentru curăţenie?! Face selectare, sedimentare şi ordine în mod curent, aşa că s-o facă fi acum fără să-şi afecteze funcţionalitatea, fără să simt asta, acolo în background, pe silent ) 

         Şi totuşi se pare că, din când în când, mai ales în urma unor schimbări ceva mai importante, procesul e ceva mai complex şi unora li se poate întâmpla să treacă printr-o perioadă mai aiuristică, în care să nu-şi amintească multe, în special din trecutul apropiat şi, preponderent, din viaţa de zi cu zi, nu informaţii căpătate ca urmare a învăţării, de exemplu. Nu m-am documentat între timp să văd dacă chiar aşa o fi, cert este că Slavă Domnului, nu a durat mult, mai ales că devenisem amuzamentul persoanelor apropiate cărora le mărturisisem că sunt cu mintea în vacanţă sau care m-au prins cu chestii de genul: “îţi mai aminteşti când…?”, iar eu “parcă-mi amintesc ceva…” sau “woops, cu tine am fost acolo?!” )

          Şi, aşa cum spuneam, de ceva vreme, îmi tot vin în minte versuri, fie strofe, fie un vers care mă bântuie până-mi amintesc şi restul sau până caut şi recitesc poezia, fie poezii întregi…Habar nu am ce e cu memoria mea , se pare că are o personalitate destul de puternică şi face cam ce vrea ea, dar mă bucur că-mi şopteşte versuri…probabil că am nevoie de ele şi, în mod cert, este un fel de a mă atenţiona că am neglijat mult poezia…

          După Coşbuc şi Eminescu, zilele-astea, m-au bântuit versuri amuzante de-a lui Topârceanu, mai ales  dintre catrene…n-am avut nici o dificultate să mi le amintesc, sunt aşa de haioase şi uşor de reţinut, că le-am ştiut mereu, dar am uitat că le ştiu

Sper ca acest moment poetic să devină o obişnuinţă, să trec din nou prin poeziile preferate şi apoi să redescopăr altele…Nimic nu se întâmplă degeaba şi este clar că memoria mea e mult mai isteaţă decât mine şi şi-a dat seama că e momentul să redescopăr poezia

Versuri pentru sufletul meu…

Am descoperit poezia de mai jos la cdmitroi…asa de tare m-au rascolit versurile, incat mi-am dorit sa le preiau in evantaiul memoriei mele…

Voiam
(Adrian Paunescu)

Si pentru ca mi-a redeschis apetitul pentru poezie, mi s-a facut dor de alte versuri foarte dragi mie…

Mi-e dor de ea
(Ion Banuta)

Mi-e dor de ea ca nimănui
Ca unui vechi nomad de drumul lui
Port răni adânci în ochi şi-n trup,
Veşmintele de-argint le rup.

Aştept trecutele iubiri,
Conturul braţelor subţiri
Şi părul amintind de ploi,
Şi vechea urmă din noroi.

Dar urma ei s-a şters demult
De cine azi să prea-ascult?
De vântul ce-mi închide uşi
De greieri sau de cărăbuşi?

Mi-e dor de ea ca nimănui
Ca unui vechi nomad de drumul lui
Port răni adânci în ochi şi-n trup,
Veşmintele de-argint le rup.

De-abia plecasesi
(Tudor Arghezi)

De-abia plecasesi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ti-as fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

Voiam să pleci, voiam si să rămâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

Daca nu am fi avut suflet, ni l-ar fi creat muzica

Am promis pe blog la feeria ca voi posta o melodie divina…si ma tin de cuvant:


Pe langa vocea lui Tudor Gheorghe , cutremuratoare sunt versurile melodiei, scrise de Romulus Vulpescu.

În fiecare zi

În fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, în loc,
Ramîne un desert de disperare.

Ne amageste lenea unui vis
Pe care-l anulam cu-o sovaire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne rasucim pe-un asternut posac,
Însingurati în doi, din lasitate,
Mintindu-ne cu guri care prefac
În zgura sarutarile uzate;

Ne pomenim prea goi într-un tîrziu,
Pe-o nepermis de joasa treapta trista:
Prea sceptici si prea singuri, prea-n pustiu,
Ca sa mai stim ca dragostea exista.

În fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, în loc,
Ramîne un desert de disperare.