Author Archives: Rontziki

Cain

Deşi mai am câteva cărţi de Saramago încă necitite, pe care cred că le las pe raft şi din dorinţa de a şti că, deşi scriitorul meu favorit nu mai este, oricând doresc, mă mai pot delecta cu pagini noi, n-am rezistat tentaţiei de a începe imediat ultimul roman al acestuia, Cain. A fost suficient ca, la răsfoire, să citesc prima pagină pentru ca apoi să n-o mai las din mână, dar acestei prime pagini îi voi dedica o postare specială.

După ce Cain şi-a omorât fratele, Dumnezeu i se înfăţişează şi, pentru că-şi recunoaşte partea de participare indirectă la crimă, prin provocarea lui Cain, îl pedepseşte pe acesta la pribegie veşnică. Cain călătoreşte în lume şi chiar în timp şi este martor la momente celebre din Vechiul Testament, prilej cu care autorul interpretează legendele şi elucidează misterele pe care creştinul de rând nu are voie să le cerceteze.

Sentimentul unui sfârşit

După Privind în soare, care mi-a plăcut, dar m-a lăsat cu senzaţia că Julian Barnes poate mai mult de-atât, după Cafe au lait, care nu m-a încântat cine ştie ce, a venit rândul romanului Sentimentul unui sfârşit şi acum pot spune fără nicio îndoială: îmi place Julian Barnes, iar această carte mi-a satisfăcut nevoia de analiză, de despicat firul în patru, dar mi-a atins şi sufletul.

Tony Webster este deja bunic, divorţat, dar în relaţii bune cu fosta soţie, păstrând legătura cu copiii într-o manieră modernă, dar nu tocmai satisfăcătoare, prin telefon şi email, şi se află, cumva, la momentul analizelor, la momentul concluziilor.

Înainte de lectură, citisem despre această carte, pe mai multe site-uri, că ar fi o carte a remuşcărilor. Într-adevăr, Tony, revăzându-şi o parte din viaţă, nişte momente cheie rămase nelămurite de-a lungul timpului, porneşte de la remuşcări şi trece printr-un proces de împăcare cu sine.

Extazul şi disperarea – doar cuvinte citite în cărţi?!

Citind Sentimentul unui sfârşit de Julian Barnes, despre care urmează să povestesc curând, m-am tot întrebat dacă, pentru toţi, vine vremea când, la întrebările despre vieţile noastre, vom răspunde cu remuşcări şi păreri de rău…mă mai întreb şi când vine vremea aceea…mai devreme sau mai târziu? Vine cu adevărat atunci când e prea târziu să mai schimbi ceva?

Facem alegeri sau lăsăm viaţa să se întâmple (o alegere şi asta), trăim într-un fel şi credem (ne autoconvingem?!) că aşa ne-am dorit să trăim, că prezentul este o îndeplinire a dorinţelor trecutului, dar vin momentele când tragem linie şi, poate, vom fi nevoiţi să ne privim în ochi propria comoditate, limitările pe care singuri ni le-am creat şi să simţim acel “sentiment aflat între milă de sine şi ură de sine”, cum defineşte Barnes, remuşcarea.

Livada de mango

Romanul Livada de mango este unul autobiografic, în care Robin Bayley ne împărtăşeşte experienţa călătoriei în Mexic, nu o călătorie de vacanţă, ci una de regăsire, de descoperire a propriei identităţi prin înţelegerea rădăcinilor. Tema sună cât se poate de incitant şi, mai mult, se întrepătrunde cu multe alte teme şi idei interesante, cum ar fi destinul căruia nu ne putem sustrage, care “acţionează” discret, dar niciodată în derivă, tema istoriei care se repetă, mai mult sau mai puţin evident.

Toate acestea ar fi fost ingredientele unui roman excepţional, dacă ar fi fost într-adevăr exploatate, nu presărate aleator şi foarte direct în poveste, şi dacă Robin Bayley ar fi scris literatură, nu compunere şcolară. Din păcate, stilul scriitorului, aflat, ce-i drept, la prima încercare cu Livada de mango, lasă mult de dorit, exprimările fiind de multe ori deranjant de simpliste şi nu în sensul în care simplitatea dă farmec poveştii.

Leapşă cu actori nesuferiţi

Despre filme a mai lansat o provocare: leapşă cu actori pe care-ţi vine să-i dai cu capu’ de pereţi când îi vezi.

Cică ar trebui să fie cam vreo 10 actori şi 10 actriţe, dar, oricât am scormonit prin minte, n-am găsit atâţia…ce să fac?! Am memorie selectivă, reţine doar ceea ce-mi place şi, dacă ar trebui să înşir preferaţi şi preferate, aş depăşi 20 cu siguranţă

Aşadar, actori şi actriţe care mă scot din pepeni:

1. Robert Pattinson

Degete mici

“Asta am vrut în roman: să imaginez o lume care să nu aibă contact cu lumea care se vede în ziare, la televizor, la vârful acesta superficial, ca o coajă.”

(Filip Florian în interviu cu Ovidiu Şimonca – Observatorul cultural)

O lume reală, plină de viaţă şi de firesc, dar departe de cea zugrăvită ostentativ în presă şi la televizor a reuşit într-adevăr să creeze Filip Florian în Degete mici.

Frazele curg şi imaginaţia bântuie în voie. Nu l-am perceput nici ca pe un roman istoric, nici ca pe unul poliţist, ci ca pe o poveste care te plimbă dintr-un orăşel de munte din România până-n Argentina şi înapoi, din viaţa unui orfan devenit călugăr până în viaţa unui poliţist cu nişte stranii porniri de colecţionar.

La plimbare prin blogosferă (29)

Ştiu că am promis o revenire în forţă cu lepşe restante, cu filme, cărţi şi altele, dar, ca să intru în atmosferă, am avut nevoie întâi de o plimbare prin blogosferă

Mi se pare mie sau e mare efervescenţă pe bloguri?! Cărţi, filme, evenimente…nu ştiam ce să citesc mai întâi 

Pentru că am fost destul de la limită cu timpul în ultima vreme, tot am impresia că nu reuşesc să fiu la curent cu ce mă interesează prin blogosferă…de fapt, nu prea am reuşit să fiu chiar la zi cu noutăţile şi cu ce-aţi mai scris, dar, cum am prins ceva timp, mi-am făcut plimbarea şi am recuperat.

Am găsit atât de multe articole faine, încât vă avertizez: va fi o postare lungă! 

Miercurea fără cuvinte. Vacanţă la Roma :)

Cum să mă scuz mai frumos că n-am răspuns la comentarii şi nici nu v-am vizitat decât împărtăşindu-vă câteva imagini frumoase de pe unde am umblat?!

Îmi adun gândurile şi o să revin în forţă prin blogosferă, cu onorarea lepşei cinefile care a bătut la uşă când eram în plimbare, cu impresii despre ce-am mai citit şi altele…

Salmon fishing in the Yemen (2012)

Cred că e evident pentru toată lumea că a venit primăvara…cu capriciile ei cu tot, mai o ploaie, mai o rază de soare, oricum primăvară…

Suntem romantici tot anul, nu încape îndoială, dar parcă primăvara pofta de romantism creşte şi un film romantic este cea mai bună alegere, aşa că am sărit repede să răspund la concursul organizat de emisiunea Ca-n filme şi am câştigat invitaţie la Salmon fishing in the Yemen!

Filme religioase (mai mult sau mai puţin…)

S-a gândit Jovi de la Filme-Cărţi că în Săptămâna Mare e timpul să ne amintim de filmele religioase care ne-au impresionat.

Bună idee, zic, doar că, la prima scotocire prin memorie, nu s-a prezentat la apel decât celebrul film al lui Franco Zeffirelli. Când am văzut totuşi că cei care au executat deja leapşă ( Buticul cu filme şi cărţi, Film-Cultură-Artă, Anzhela Movies, Marele Ecran şi Despre filme) n-au luat termenul “religios” într-un sens foarte strict şi au semnalat filme care abordează ideea de spiritualitate, în general, mi-a venit inima la loc