Şuncă pe pâine

Nu ştiu voi, dar eu sunt tare curioasă ce-am să scriu despre cartea asta

E primul Bukowski, m-a captivat, dar a fost şi ceva ce nu m-a încântat, aşa încât încerc să separ puţin lucrurile…

Mi-a plăcut la nebunie stilul lui Bukowski, direct, pe alocuri dur, dar foarte natural şi nu atât de simplist cum pare…exact când aveam impresia că nu spune mai mult decât se vede negru pe alb, dădeam peste pasaje care ascundeau o delicateţe cu atât mai impresionantă cu cât nu ieşea în evidenţă, şi o profunzime de nebănuit la prima vedere.

De ce nu m-a dat pe spate totuşi? Poate pentru că problematica romanului nu mă pasionează în mod deosebit…copilăria şi adolescenţa unui puşti rebel. Dar, chiar dacă tema nu este neapărat pe gustul meu, Bukowski construieşte un personaj, în mod clar un antierou, veridic şi intrigant.

Henry Chinaski, alter ego-ul scriitorului după cum am citit în descrierea editurii, este, întâi de toate, un copil chinuit. Are un tată despre care nu poţi să nu te întrebi cum de-l rabdă pământul, pentru că, cel puţin mie, mi-a inspirat dezgust, ca să nu mai spun că m-a enervat pe tot parcursul romanului prin autoritatea de-a dreptul aberantă pe care are impresia c-o exercită. Mama, pe de altă parte, este un personaj destul de anemic, favorabilă copilului de cele mai multe ori, dar neputincioasă în a-i lua apărarea sau în a-i da vreun sentiment de siguranţă.

Copilăria lui Chinaski stă sub semnul grandomaniei părinţilor, al unei falsităţi impuse (tatăl pleca în fiecare dimineaţă de-acasă, deşi nu avea niciun loc de muncă, doar pentru ca vecinii să aibă impresia că munceşte), dar şi al violenţelor repetate. Taciturn şi interiorizat, Henry îşi caută refugiul în tot felul de preocupări, dintre care notarea zilnică a avioanelor care se aud zburând pe deasupra cartierului arată o meticulozitate de neaşteptat din partea lui, dar şi un soi de resemnare.

Fiind mereu încercuit de “ciudaţi”, de copii care nu-i plăceau deloc, dar care pur şi simplu se lipeau de el, Chinaski, în ciuda unei impresii de ursuz, dovedeşte în multe rânduri empatie şi compasiune. Momentul în care suferă pentru că nu poate opri o gaşcă de la a chinui o pisică este evident pentru rezerva de bunătate din sufletul lui.

Adolescenţa devine deja previzibilă, conflictul cu tatăl se acutizează, Henry recurge frecvent la alcool, dar nu devine un teribilist, un puşti dornic să atragă atenţia, din contră, devine cinic şi rămâne în continuare lipsit de ambiţii…O acnee nenorocită îi răpeşte şi şansa la o viaţă socială mai animată. Singura ambiţie care se iveşte discret printre rânduri ar fi aceea de a scrie.

M-a frapat totuşi felul sumbru în care Bukowski redă copilăria şi adolescenţa, în general, pentru că suntem martorii acestor vârste ale unei întregi generaţii, din care scriitorul alege să pună reflectorul doar pe personajele văzute, de regulă, ca antipatice, desconsiderate şi izolate de către ceilalţi…şi totuşi, cam multă răutate şi cruzime printre copiii şi adolescenţii din jurul lui Henry…

Asta este ceea ce mă uimeşte uneori şi în celebrele filme americane a căror acţiune se petrece prin şcoli sau licee, în care o gaşcă de puşti agresează şi bagă spaima în restul copiilor, temă destul de frecventă…Indiferent că sunt grupuri de fete sau de băieţi, întotdeauna există lupte acerbe pentru diferite forme de supremaţie, întotdeauna găştile sunt nişte caste închise cu tot soiul de ritualuri de iniţiere…ceea ce nu prea am văzut prin şcolile noastre, cel puţin pe vremea când făceam eu şcoală…

Revenind la Şuncă pe pâine, n-aş putea s-o recomand ca lectură obligatorie, dar stilul lui Bukowski m-a cucerit şi mor de curiozitate să aflu ce-a mai făcut Henry Chinaski la alte vârste, aşa încât vor urma sigur şi alte romane ale scriitorului.

Related posts: