Despre oboseală, frică şi curaj

“În mod voluntar sau involuntar, din proprie opţiune sau de nevoie, majoritatea oamenilor de astăzi duc o viaţă ce-i epuizează nervos şi sunt întruna prea obosiţi spre a mai putea simţi bucurie.”

“În cele mai avansate părţi ale lumii moderne, însă, oboseala fizică s-a diminuat considerabil prin ameliorarea condiţiilor de muncă. În prezent, genul cel mai grav de oboseală în comunităţile avansate este oboseala nervoasă. Aceasta, în mod straniu, este cea mai pronunţată la oamenii înstăriţi şi tinde a fi mult mai atenuată la salariaţi decât la oamenii de afaceri şi la intelectuali.

În viaţa modernă, evitarea oboselii nervoase e un lucru foarte anevoios. În primul rând, pe parcursul orelor de lucru, dar într-o măsură şi mai mare în timpul petrecut între locul de muncă şi domiciliu, lucrătorul urban este expus la zgomot, pe care, ce-i drept, se deprinde cu timpul să nu-l mai perceapă conştient, dar care, cu toare acestea, îl istoveşte mai cu seamă datorită efortului subconştient depus spre a nu-l percepe. 

Un alt lucru care ne provoacă oboseală fără ca noi să fim conştienţi de ea este prezenţa constantă a unor persoane necunoscute. Instinctul natural al omului, ca şi al altor animale, este de a-l observa atent pe orice necunoscut din specia lui, spre a decide dacă să se poarte prieteneşte sau cu ostilitate. Acest instinct trebuie să şi-l inhibe cei ce călătoresc cu metroul în orele de maximă aglomeraţie, iar rezultatul acelei inhibări este că ei simt o furie generală difuză faţă de toţi necunoscuţii cu care intră în acest contact involuntar.”

“Îngrijorarea e o formă de frică şi toate formele de frică produc oboseală. Un om care a învăţat să nu-i fie frică va constata că oboseala vieţii cotidiene s-a diminuat considerabil. Frica, în formele ei cele mai nocive, apare acolo unde există un pericol cu care nu suntem dispuşi să ne confruntăm. [...] Probabil toţi aceşti oameni folosesc o tehnică greşită în încercarea de a scăpa de frica ce pândeşte în ei; ori de câte ori aceasta le vine în minte, ei încearcă să se gândească la altceva; ei îşi abat atenţia de la gândurile generatoare de frică prin divertisment, muncă sau te miri ce altceva.

Or, temerile de orice fel se amplifică atunci când căutăm să ne ferim de ele. Efortul de a abate gândurile în altă parte este un tribut plătit chipului oribil al nălucii la care refuzăm să ne uităm; modul potrivit de a ne raporta la frică de indiferent ce fel este de a gândi despre ea în mod raţional şi calm, dar cu multă concentrare până când ne devine complet familiară. Până la urmă, familiaritatea va atenua spaimele; toată chestiunea va deveni cu timpul plicticoasă, iar gândurile noastre se vor abate de la ea, nu ca înainte, printr-un efort de voinţă, ci din simpla lipsă de interes pentru acel subiect.

Una din temele în privinţa cărora morala modernă lasă cel mai mult de dorit este cea a fricii. E adevărat că de la bărbaţi se aşteaptă să arate curaj fizic, mai cu seamă în război, dar alte forme de curaj nu sunt preţuite la ei, iar la femei nici atât. O femeie curajoasă trebuie să-şi ascundă curajul dacă vrea să fie plăcută de bărbaţi. Bărbatul care e curajos în orice privinţă în afară de pericolul fizic nu este nici el bine văzut.

De pildă, indiferenţa faţă de opinia publică este privită ca o sfidare, iar publicul face tot ce poate spre a-l pedepsi pe cel care îndrăzneşte să-i dispreţuiască autoritatea. Or, lucrurile ar trebui să fie tocmai pe dos. Orice formă de curaj, fie la bărbaţi, fie la femei, se cuvine admirată [...]

Dacă ar exista mai mult curaj, ar exista mai puţine îngrijorări şi, ca atare, mai puţină oboseală; pentru că o foarte mare parte din oboseala nervoasă de care suferă în prezent bărbaţii şi femeile se datorează diverselor spaime, conştiente sau inconştiente.”

Bertrand Russell – În căutarea fericirii

Related posts: