Am citit eu pe undeva pe internet că atunci când viaţa îţi oferă lămâi, cea mai bună soluţie este să faci limonadă 
Un alt fel de a spune să vedem jumătatea plină a paharului…
Câteodată în viaţă lucrurile pur şi simplu se întâmplă, atât cele bune, cât şi cele mai puţin bune…şi când spun “se întâmplă” înseamnă că nu este nici meritul nostru, nici vina noastră, ci pur şi simplu ele vin din exterior.
Uneori sunt justificate, cumva, chiar dacă nu prin contribuţia noastră la ele, alteori sunt absolut inexplicabile.
Peste acestea din urmă, am constatat că este cel mai greu să trecem sau, cel puţin, aşa mi se întâmplă mie. Am întotdeauna tendinţa de a căuta în spatele întâmplărilor, de a vrea să înţeleg, pentru că înţelegerea îmi aduce aproape automat şi acceptarea.
Atunci când însă lipseşte logica, lipsesc nişte elemente care să justifice întâmplările, când, mai mult, premisele contrazic complet, mă simt întâi ca într-o nebuloasă sau, mai degrabă, ca într-o gaură neagră, dar, la un moment dat, încetez să mai caut explicaţii în realitatea prezentă şi încerc să văd un ansamblu mai larg decât momentul şi întâmplarea.
Descopăr astfel eventuale repetiţii ale întâmplărilor şi chiar repetarea unor stări precursoare…
Şi mă întreb: atunci când gândesc şi simt acut că nu mai vreau ceva, se întâmplă pentru că, dintr-o intuiţie, despre care am povestit că, din păcate, nu m-am dumirit când şi cum s-o ascult, ştiu că urmează ceva sau, din contră, utilizez puterea gândului fără a fi pe deplin conştientă de eventualele consecinţe, pentru că, aşa cum am citit la Louise Hay, “Viitorul este format din gândirea noastră prezentă”.
Da, veţi zice că sunt nebună şi că nu avem puterea de a ne determina viitorul prin ceea ce gândim în prezent…poate că aşa este sau poate doar nu ne dăm seama decât dacă ne aplecăm foarte atent asupra unor momente, asupra unor stări…În plus, este greu de ignorat o legătură între gândurile şi sentimentele noastre şi întâmplările ulterioare care cel puţin par să le concretizeze.
Nu am obiceiul să-mi povestesc viaţa pe blog, poate doar pe cea interioară , aşa încât n-o să dau detalii concrete nici acum…dar pot spune asta: de trei ori am avut parte de întâmplări similare în acelaşi domeniu al vieţii mele, la diferenţe de ani buni şi în contexte complet diferite, şi de fiecare dată au fost precedate de gânduri şi sentimente intense, foarte greu de controlat, “nu mai vreau asta, nu mai suport asta”, fără a face nimic concret pentru a schimba.
De fiecare dată întâmplările au fost dureroase şi greu de dus, dar au fost urmate întotdeauna de alte întâmplări mult mai bune. Şi atunci sper că e de înţeles dilema mea: am intuit sau am creat?
Dincolo de toate astea, paradoxal, găsesc puterea să mă şi bucur de aceste întâmplări…Avantajele concrete nu justifică în nici un caz dezavantajele concrete, dar există undeva, aparent în subsidiar, în realitate foarte important pentru mine, avantajul de a trăi nişte întâmplări şi momente din care am multe de învăţat, inclusiv despre mine, şi despre care sunt convinsă că nu vin degeaba în viaţa mea.
Am avut ocazia zilele-astea să constat că abilitatea mea de a vedea jumătatea plină a paharului s-a dezvoltat mult în ultima vreme, iar asta mă face să mă simt mai puternică şi nu e puţin lucru
Nu trebuie să ne dorim să trăim momente grele, dar trebuie ca, atunci când ni se întâmplă, să ne concentrăm şi pe ce aduc sau pot aduce ele bun, de la aspecte concrete până la lecţii de învăţat.
Intotdeauna mi-am dorit sa ma fi nascut in alta epoca...nu am reusit inca sa ma decid in care...
Chiar daca sunt varza si n-am timp nici sa respir, motiv pentru care blogul meu a ramas cumva in paragina, ma bucur ca n-am ratat postul tau, pentru ca pui o intrebare foarte foarte interesanta, pe care mi-am pus-o si eu de nenumarate ori. E creatie sau intuitie? Eu cred ca sunt ambele. Poate uneori intuim ceva si cream in consecinta. Pentru ca daca am intuit si negam asta, daca e sa se intample, oricum se intampla, mai devreme sau mai tarziu, dar asta nu inseamna ca prin constientizarea acelei intuitii nu am facilitat manifestarea ceva-ului, nu i-am grabit “creatia”. Din ce am observat eu intuitiile sunt predominant negative, menite a ne avertiza, ceea ce poate genera temeri, pentru ca ne e greu sa acceptam ceva ce nu e conform cu ceea ce ne dorim sau asteptam sa ni se intampla. Iar temerile se manifesta cel mai repede, din pacate. Le atragem usor, pentru ca punem multa energie in ele. Eu asa cred.
Da, cred că puţin din amândouă
Ştiu ce spui despre temeri şi despre cum ele se concretizează mai repede şi, de fapt, mai uşor, dar ce m-a frapat pe mine la întâmplările despre care am scris a fost că nu temerea a stat la bază, ci saturaţia mea…cumva, la fiecare din ocaziile respective, înainte cu ca întâmplarea să aibă loc, starea mea era de genul “nu mai suport asta, mi-e silă etc”, cât se poate de intens şi de real. Asta mă face să mă gândesc că poate am creat, pentru că intuiţia aş fi resimţit-o mai degrabă ca pe o temere…
Oricum ar fi, e cu atât mai important să ştim cât contează energia pe care o punem în ceea ce gândim şi simţim
Privind in trecut din prezent, simt ca tot ce mi s-a intamplat a fost in avantajul meu, chiar si lucrurile mai putin bune. Dar asta constientizez abia acum, atunci nu cred ca am avut vederi asa optimiste. Totusi, si mie mi se pare ca in ultimul timp sunt mai linistita, nu mai iau totul personal si incerc sa fiu mai prezenta in ceea ce fac.
Mie mi-a placut mult, dar am citit-o acum ceva vreme, cred ca as vrea s-o rasfoiesc din nou
PS: Sunt curioasa cum ti se pare “1984″
După ce constaţi de mai multe ori că chiar şi lucrurile mai puţin bune au avut de fapt un sâmbure de bine în ele, devine mai uşor să ai vederi optimiste chiar atunci când se întâmplă
Deocamdată îmi place foarte mult “1984″ şi nu cred că se va schimba ceva până la final
Da, atunci cel mai probabil ai creat. Clar nu se pune problema de intuitie. Dar si saturatia, nu doar temerile creeaza. De fapt, orice sentiment/ traire intensa.
Ce bine că-mi confirmă cineva!
Şi că încă n-a comentat nimeni: “eşti nebună!”
Oricat de straniu ar parea, gandurile si emotiile noastre nu sunt doar ceva abstract si intangibil, ci au si ele un substrat fiziologic, bio-chimic. Intensitatea lor (fie ca e teama, bucurie sau saturatie) determina unele modificari, in primul rand in comportamentul nostru (uneori insesizabil). Organismul nostru cauta sa se alinieze cu psihicul, cu partea noastra cerebrala (includ si emotiile aici), caci altfel s-ar afla in dizarmonie totala. Si se pare ca, intr-un fel sau altul, reuseste.
O alta explicatie ar fi ,,legea atractiei universale” – gandurile au si ele anumite frecvente, atragi ce gandesti, etc.
Ma bucur insa ca reusesti sa vezi si partea buna a lucrurilor si, cel mai important, sa inveti lectia din fiecare experienta, fie ca e placuta si neplacuta. Nu e putin lucru, oricat de banal ar suna
Gândurile, dar mai ales emoţiile care le însoţesc conţin în primul rând energie şi da, cred că ele pot determina şi realităţi
Nu ştiu cât reuşesc şi, în mod cert, nu reuşesc mereu, dar mă strădui