Cei doi prieteni

Citind Povestea manuscrisului din valiză, scrisă de Gabriela Lungu ca şi introducere a volumului Cei doi prieteni, am aflat că Moravia avea obiceiul de a-şi arde toate manuscrisele. Operele, odată publicate, erau pentru el opere încheiate, după cum mărturiseşte criticul de film Sebastian Schadhauser, care-l vizita frecvent şi fusese martorul multor astfel de “incendii” literare.

M-a surprins acest detaliu, cu atât mai mult cu cât, din Amorul conjugal şi din Eu şi el (atât cât îmi amintesc, pentru că am citit-o de mult), transpare o preocupare aproape obsesivă a lui Moravia pentru opera perfectă şi, din acest motiv, m-aş fi aşteptat să fie genul de scriitor care-şi revede scrierile pentru a le analiza şi reanaliza.

Amănuntul este important în contextul cărţii Cei doi prieteni, pentru că volumul se bazează pe un manuscris găsit după moartea autorului, manuscris de care acesta a uitat şi care a scăpat, absolut întâmplător, de flăcări, pentru  a fi descoperit după mai bine de 40 de ani, studiat, editat şi tipărit în 2007, la 17 ani de la decesul lui Alberto Moravia.

Cei doi prieteni cuprinde trei variante ale aceluiaşi roman, Varianta A, Varianta B şi Varianta C. În toate variantele, întâlnim triunghiul amoros, una din temele favorite ale lui autorului, dar, de data asta, “luptele” se dau pe toate planurile. Sunt lupte interioare, lupte ideologice, lupte aproape făţişe, lupta în planul amoros fiind doar un condiment, nu un scop în sine.

Rivalitatea evidentă este cea dintre Sergio Maltese, un intelectual sărac, înscris în partidul comunist, membru foarte convins şi dedicat, de altfel, şi Maurizio, exponentul burgheziei, care-l domină pe Sergio nu atât prin apartenenţa la altă clasă socială, cum ar părea, cât prin caracterul său calm şi relaxat, ca şi linie comună celor trei variante. Sergio se simte provocat şi-şi face un ţel din a-l converti pe Maurizio la comunism, dar în timp ce el se află într-o continuă demonstraţie, Maurizio, chiar şi atunci când se implică ceva mai activ în conflict, o face cu eleganţă, fără a lăsa impresia încordării şi încrâncenării care-l caracterizează pe prietenul (sau duşmanul?!) său.

Rivalitatea ideologică nu o regăsim redată expres pe parcursul volumului. Sergio susţine cauza comunismului, sufocându-şi şi iubita şi prietenul în discursuri propagandistice, dar Maurizio nu-l contrazice făţiş, din contră, se declară de acord, la nivel ideatic, cu doctrina comunistă. Rivalitatea ideologică există însă şi este însăşi cartea care concentrează dezacordul lui Moravia nu numai cu ideologia comunistă, cât mai ales cu orice formă de extremism şi consecinţele pe care acesta le poate avea asupra indivizilor care-i cad pradă.

Dacă personajele masculine sunt aceleaşi şi au, în linii mari, aceleaşi caracteristici, în toate cele trei variante de roman, personajul feminin este prea puţin prezent în varianta A, mult mai bine conturat, ca o femeie foarte subjugată de iubirea pentru Sergio, dar cu o personalitate destul de puternică, şi care va da o nouă dimensiune rivalităţii dintre Sergio şi Maurizio, în varianta B, şi o femeie slabă, dominată complet de Sergio, o victimă a frustrărilor şi complexelor acestuia, în varianta C.

Moravia joacă un rol demenţial de avocat al diavolului, creează trei caractere diferite, din care două antitetice, şi  susţine “cauzele” fiecăruia dintre cele trei personaje aproape la fel de argumentat, cu răsturnări de situaţii şi lovituri de teatru de-a dreptul magistrale. Paginile se întorc singure şi nu simţi când devorezi cartea…aş putea spune că aproape uitam să respir pe parcursul lecturii.

A fost încântătoare redescoperirea lui Moravia, aşa cum îl ştiam din primele cărţi citite! De multă vreme nu mi-am mai permis luxul nopţilor pierdute citind (în nici un caz pierdute, de fapt!) şi tare dor mi-era, iar citind Cei doi prieteni n-a fost chip să adorm înainte de a o termina.

Deja am colindat tot internetul ca să descopăr tot ce s-a tradus şi publicat la noi şi am mai găsit prin anticariatele online ediţii vechi ale câtorva romane ale lui Moravia

Sunt, în această carte, multe, foarte multe idei care mi-au incitat neuronii sau m-au uns pe suflet sau şi una şi alta. Cea care m-a impresionat cel mai mult am scris-o deja în Fericirea inconştientă, iar acum voi mai nota câteva, să rămână în evantai şi, de ce nu, să vă convingă să-l citiţi pe Moravia

Related posts:

Diversity reading

Iubirea omenească

Călătoria elefantului

O nouă regulă de politeţe în metrou?!

Societatea de consum