Creşterea vertiginoasă a numărului de divorţuri în Europa nu este, după cum se spune, rezultatul egoismului nostru, ci al idealismului. Cuplurile noastre nu mor din decepţie, ci dintr-o prea înaltă idee despre ele însele.
Acum douăzeci de ani, mă întâlneam la Madras cu scriitorul indian Raja Rao, prieten cu Malraux; acesta venise de tânăr în Franţa, convins că pentru a cunoaşte esenţa iubirii trebuie să se căsătorească cu o europeană. Se întorsese acasă decepţionat de nerăbdarea occidentalilor, de dorinţa lor de a trăi o fericire constantă şi totodată completă. El trăsese de aici următoarea concluzie: “Noi (în India) punem o supă rece pe foc şi ea se încălzeşte treptat. Voi puneţi o supă caldă într-o farfurie rece şi ea se răceşte treptat.”
Cuplul occidental suferă din cauza mitologiilor paroxismului, adică a ravagiilor unui romantism neînfrânat; greşeala sa este că ia sentimentele prea în serios ca să poată tolera până şi cea mai mică slăbiciune. Aţi fi gata să muriţi pentru cei pe care-i iubiţi? Eu sunt mai ales gata să trăiesc împreună cu ei: proza cotidianului implică o constanţă de fiecare clipă şi face inutilă speculaţia asupra unor gesturi pe cât de extreme, pe atât de aleatorii.
Întreaga noastră literatură te învaţă, dimpotrivă, cum să aţâţi flacăra şi să încălzeşti sentimentele. Este o mare răsturnare în raport cu epoca clasică: aceasta din urmă se temea de dezlănţuirea pasiunilor fatale, care aduc nefericirea, noi ne temem că sunt călduţe şi pe cale de a se stinge. Noi decretăm că ele sunt poezie, fericire, şi nu reţinem din ele decât adjectivul “pasionant”, minimalizându-le părţile negative. Nu ne mai temem de anarhia comportamentelor, ci de dispariţia emoţiilor.
Pascal Bruckner – Paradoxul iubirii
Intotdeauna mi-am dorit sa ma fi nascut in alta epoca...nu am reusit inca sa ma decid in care...
Interesanta viziunea lui Bruckner, dar la o introspectie mai atenta are dreptate. In prezent se alearga doar dupa senzatii tari, dupa pasiuni fulminante, dar fara continuitate, se observa o superficialitate crasa in ce privesc sentimentele si o mare vina zic eu o are si mass media. De ce? In primul rand pentru ca exagereaza voit unele aspecte si poleieste totul. Scopul nu e educarea maselor, ci profitul rapid obtinut prin orice mijloace. Daca cei care au ajuns sa discearna raul de bine si sa faca niste obtiuni legate de niste sentimente nobile cum ar fi iubirea se pot considera norocosi, mai greu este cu cei in formare flamanzi, avizi dupa aspecte grotesti din viata si intimitatea unor neica nimeni are apar la TV si care iau drept repere exemplele acestor creaturi patibulare. Disparatia emotiilor cat si a celor mai valoroase repere ne pot transforma cu usurinta in niste robotei, in niste insi insensibili, patetici si influentabili. Poate am exagerat si eu cu comentariile, dar asta am simtit citind randurile tale…
O saptamana fabuloasa iti doresc!
Loli, şi eu am o mare problemă cu mass media, motiv pentru care încerc pe cât posibil să evit să-mi bombardeze creierul cu tot felul de aberaţii…
Dar, dincolo de mass media, dacă ne gândim şi la filme şi la cărţi, Bruckner menţionând chiar literatura, e posibil să fi fost bombardaţi deja cu imagini excesiv de romantice, de idealiste, care să ne facă să urcăm dragostea pe un piedestal greu de atins, fiind tentaţi să dăm încrederea, comunicarea, înţelegerea pe un strop de romantism, de pasiune…cel mai adesea, trecătoare…
Rontz, mai mereu imaginile si mesajele din filme si carti (extrapoland fac si ele parte din mass media pentru ca informeaza, cultiva nu? ) sunt idealizate, nuantate, iubirea fiind prezentata ca scop in sine de rezolvare a tuturor problemelor, romantismul cuplului occidental reducandu-se lamentabil la “cum să aţâţi flacăra şi să încălzeşti sentimentele” şi nu ofera alternative viabile cum să păstrezi iubirea şi pe omul iubit alături multi ani de zile , poate chiar toata viata – lucru care este imposibil de realizat pentru că nu exista reţete general valabile şi nu vinde acea carte sau acel film nu? -. Sunt in asentimentul lui Bruckner, si al tau, ca suferim de un exces de idealism pe care ni-l planificam riguros si uitam ca viata presupune si suferinta, si durere, si incercari, si initiere si traire autentica.
Pupici generosi!
Dap, aşa este, nu există reţete general valabile…
Uităm, ne mai aducem aminte…şi-apoi fără un strop de romantism şi de idealism, doar cu realism şi cumpătare, aleluia orice evoluţie, de orice fel
Pupici
Poate ca si excesul de idealism are un scop nobil in sine…poate o fi benefic sa tindem spre perfectiune si sa trecem mai usor peste deceptiile “obisnuite” ale relatiei
oricum, ideea lui Bruckner merita “molfaita”, tinand cont ca scrierile lui sustin ideea autodistrugerii cuplului, fara imixtiuni ca cele mentionate mai sus…
apropo, un interviu recent cu el, aici:
http://www.catavencii.ro/Pascal-bruckner-traian-basescu-e-presedintele-dumneavoastra_0_352.html
mie mi-a placut…
Foarte tare interviul, nu-l citisem, am văzut săptămânile trecute un alt interviu, foarte savuros şi acela, dar nu pe cel de la caţavenci. Mulţam frumos!
Cum ziceam şi mai sus, şi idealismul are rolul său, tindem spre perfecţiune şi tre’ să ajungem măcar la o ameliorare, că la perfecţiune e cam imposibil, iar evoluţia, în general, vine dintr-un soi de idealism, dintr-un zig-zag uman
Şi da, idealismul poate ajuta să vedem ceva mai roz diverse situaţii, aşa cum, dându-i dreptate lui Bruckner, în exces ne poate dăuna…