Observ din ce în ce mai des goana după aparenţe…nu am trăit nici până acum în altă realitate, chiar dacă mai evadez eu şi prin alte lumi, dar, de ceva vreme, începe să mă agaseze cam tot ce înseamnă “formă fără fond”. Tot mai mulţi oameni sunt de-a dreptul obsedaţi “să pară” şi mai grav este că chiar reuşesc.
Uitându-ne la societate, este de înţeles dorinţa multora de a părea altceva decât sunt. Ca să obţină un anume job, trebuie să pară într-un anumit fel, ca să avanseze, mai au de creat diverse impresii, ca să aibă viaţă socială, prieteni, iarăşi trebuie să pară cum crede că vor ceilalţi şi tot aşa.
Societatea îţi cere în continuu, mai direct sau mai indirect, “să te potriveşti” şi oamenii s-au învăţat să facă asta, aşa de bine şi-au asumat criteriile din diferite medii încât nici nu se mai întreabă dacă, poleindu-se ca să se potrivească, rezultatul mai este sau nu în acord cu ei înşişi.
Cu oareşce spoială de cultură (informaţii curente din mass-media şi unul două documentare de pe posturile de profil ar fi suficient), cu ceva engleză şi o atitudine om bazat şi uns cu toate alifiile, oricine poate părea chiar inteligent, poate convinge că merită un loc în faţă şi, ca să-l menţină, nu trebuie decât să se străduie în continuare “să pară” până devine o a doua natură şi ajunge să fie convins că este buricul pământului şi că are toate meritele posibile.
Meteahna cel mai des întâlnită printre cei care-şi cultivă o imagine falsă şi reuşesc să se folosească de ea este aceea că nu admit vreodată o neştiinţă, o greşeală. Pe lângă faptul că se află într-o continuă demonstraţie, căutând să sublinieze prin toate mijloacele că sunt aşa cum vor să lase impresia, cei care se străduie să pară o vor face constant şi nu vor lăsa garda jos în nici un moment, se tem că întreg castelul se poate prăbuşi, aşa încât nu vor spune niciodată “nu ştiu” şi, cu atât mai puţin, nu-şi vor recunoaşte vreo greşeală.
Până la urmă problema nu o reprezintă cei care vor să lase impresia că sunt altfel decât sunt, ci toţi ceilalţi care iau de bună această impresie, care determină şi cultivă aparenţele.
Dar, pentru că societatea în general încurajează “impresiile”, pentru că trăim într-o lume în care “imaginea” dictează legea, pentru că totul tinde să devină doar ambalaj, este un sacrilegiu să dezveleşti de formă, să cauţi sub poleială, te “potriveşti” numai dacă accepţi aparenţa şi o iei de bună.
Intotdeauna mi-am dorit sa ma fi nascut in alta epoca...nu am reusit inca sa ma decid in care...
Normal,ştii tu,pe întuneric toţi par deştepţi ca ziua…
Bună precizare
Dar unii parcă numai prin întuneric orbecăie 
Ai punctat bine diferenta intre perceptie (creata prin aparente studiate) si pricepere, mai ales in contextul actual in care toata lumea sta cu mana la gura si se mira cu au ajuns atatia idioti intr-o pozitie cu care nu au nicio legatura ….
Că au ajuns mai e cum mai e, se mai înşeală lumea, dar că îşi păstrează poziţiile după ce se dovedeşte că sunt complet pe dinafară e deja semn că asta se promovează…
ok …. si vine intrebarea trista: de ce naiba perpetuam iluzia meritocratiei ?
Mda, bună întrebare
Avem nevoie de această iluzie, pentru că altfel ar fi de-a dreptul haos…plus că n-aş zice că e doar o iluzie, există şi promovare pentru merite şi n-aş putea aprecia care este ponderea, dar în mod cert ponderea celor promovaţi doar pentru aparenţe este mult prea mare…
Sarut’mana, Rontziki!
Nu este numai aparenta si spoiala, este si truda.
Societatea ne invata de mici copii sa MINTIM, apoi sa NE MINTIM pe noi insine; apoi ne invata ca trebuie sa intram in competitii (oricare, in orice mod) pentru a dovedi ca suntem IMPORTANTI.
Si uite-asa ajungem sa fim fortati sa purtam masti, sa ne insusim roluri diferite, functie de contextul, circumstantele in care ne invartim.
Poate ca noi cei ce scriem nu suntem parte din categoria celor vizati de tine in post, insa CU CERTITUDINE suntem si noi in randul celor care poarta masti.
Ne e teama sa spunem ce gandim, preferam sa recurgem la “politete” , dupa parearea mea eronat inteleasa.
Recurgem la eschivari, pentru a nu deranja, jena, supara pe cineva.
Ei, in momentele acelea noi purtam o masca, nu pentru a obtine ceva, ci a ne feri sa ne asumam gandurile.
In privinta joburilor, marile corporatii vor oameni deschisi, disponibili, fara familie, fara responsabilitati, sociabili, oportunisti, cu zambetul pe buze permanent, dornici de a urca scara ierarhiei etc.
Profilul acestui om este specific pentru cei care calca pe cadavre pentru atingerea scopului!
La noi in tara, spre exemplu, functioneaza PCR-ul (adica pile, cunostinte, relatii) indiferent cat de capabil esti; iar daca nu ai PCR trebuie sa fii foarte bun si foarte disponibil (cu cat stai mai mult la job si te implici, cu atat esti mai bine vazut)!
Absolut de acord cu tot ce ai zis
Până la un punct este normală o mască şi deja în anumite aspecte nici nu mai sesizăm că e mască, intră în sânge şi devine un fel de a fi politeţea…Dar între politeţe şi a purta o mască a competenţei care să acopere mari lacune, lipsă de profesionalism şi toate cele, e oareşce distanţă…
Da, funcţionează PCR-ul, se poate şi fără el, mai greu, dar se poate…Ce e mai grav e că supravieţuirea sistemului relaţiilor vreme îndelungată a fost unul din factorii care a dus la diluarea criteriilor, în sensul că şi acolo unde nu e vorba de relaţii, rezultatul este acelaşi: se promovează superficialitatea, aparenţele, spoiala, chiar agresivitatea şi tupeul combinate eficient cu linguşeala când e cazul, pentru că sistemul valorilor este făcut praf de sus până jos…Dacă cineva ajunge sus aşa (indiferent la ce “construcţie” ne raportăm), aceleaşi “criterii” de promovare va practica, va transmite aceleaşi “valori”, nu doar pentru că nu poate mai mult, ci şi pentru că nu avantajează pe nimeni ca cineva de “mai jos” să înţeleagă mai multe
“Dar, pentru că societatea în general încurajează “impresiile”, pentru că trăim într-o lume în care “imaginea” dictează legea, pentru că totul tinde să devină doar ambalaj, este un sacrilegiu să dezveleşti de formă, să cauţi sub poleială, te “potriveşti” numai dacă accepţi aparenţa şi o iei de bună.” S-au putea ca asta sa fie chiar buba cea mare, faptul ca societatea incurajeaza “impresiile”. Nu numai ca le incurajeaza, dar tinde sa-ti toarne sare pe fiecare rana, mic complex, frustrare si practic sa forteze persoana, care se simte pusa la zid ca nu este conforma cu ce isi doreste societatea, sa incerce sa para altfel decat e, pentru a multumi.
Păi da, este o bubă foarte mare! Încurajează impresiile şi, dacă nu te potriveşti acestora sau, mai mult, îndrăzneşti să cârcoteşti împotriva lor, bombardamentul înconjurător poate genera complexe şi frustrări care să ducă la conformare…Depinde şi de cât de mult credem în ideile noastre, dar, la un moment dat, devine comod să te conformezi…ufff şi bleah
Beah indeed
si daca nu te conformezi urmeaza un bombardament cu acuzatii/incercari de persuasiune urmate de punerea la zid si etichetarea.
Pingback: Prietenii, locuri de muncă şi altele | Rontziki
Expresivă şi necesară postare, bravo!
Mulţam frumos pentru apreciere!
Te mai aştept pe la mine
conteaza ambalajul sau conteaza ce-i inauntru??? oricat de frumos e exteriorul, tot cercetam si vedem stratul de fond si ne ingrozim uneori. asha reusesc ipocritzii si smecherii sa ajunga acolo unde altzii corectzi doar viseaza! din pacate….
Unii nu cercetează, se mulţumesc cu aparenţa şi, din păcate, asta se răsfrânge asupra celorlalţi…Dacă ar fi toţi aşa de atenţi la conţinut, am fi departe