Când mă fac mare, vreau să fiu…

Tetris şi LiaLia m-au provocat la o leapşă de testat memoria şi n-a fost chiar uşor, adică mi-a luat ceva timp şi efort să-mi aduc aminte ce voiam eu să devin când urma să mă fac mare…

Incursiunea prin visele din copilărie mi-a amintit de filmul The Kid, când puştiul constată dezamăgit “Am 40 de ani, nu sunt căsătorit, nu pilotez avioane şi nu am câine. O să mă fac mare ca să ajung un ratat.” Cam aşa se poate vedea, cu ochii copilăriei, viaţa de om mare.

În ce mă priveşte, nu cred că, dacă-mi urmam exact vreunul din visele despre care o să vă povestesc, viaţa mea ar fi fost cu totul altfel, pentru că nu pot spune că am avut aşa nişte vise măreţe, ci cred că am urmat nişte faze clasice, ca majoritatea fetiţelor din perioada aceea.

Unul din primele vise de mare angajament a fost să mă fac croitoreasă…nu designer vestimentar, nu creator de modă, nu se inventaseră pe vremea aia, cel puţin nu pentru mine. Aveam să aflu ceva mai târziu de existenţa lor, dar pe la câţiva ani, în satul în care am copilărit, nu se auzise nici măcar de Coco Chanel

De unde aşa o dorinţă arzătoare?! Am mai povestit eu pe aici că păpuşile cu care m-am jucat (până destul de târziu) nu aveau rochiţe de schimb, veneau cu o rochie şi gata, iar eu nu puteam să le ţin cu aceleaşi haine zi de zi, aşa încât mergeam frumuşel la croitoreasa din sat, tanti Tincuţa se numea, şi-mi dădea restul de materiale, “corcoaţe”, cu care croiam păpuşilor tot felul de minuni. Se întâmpla uneori să aibă mai puţine comenzi sau să-i ajungă materialele la limită pentru ce lucra, ca să nu mai spun că nu toate imprimeurile erau pe gustul meu, aşa că vă daţi seama că tanti Tincuţa era pentru mine un zeu atotputernic
Cum să nu-ţi doreşti să devii croitoreasă în atare condiţii?!

Cam prin aceeaşi perioadă, se “băteau” în mine mai multe aspiraţii, de fapt…Pe de-o parte, manifestam reale talente de showbiz, pe de altă parte, tovarăşa educatoare (era tovarăşa şi noi eram şoimii patriei ) îmi influenţa aspiraţiile în fiecare zi.

Să vă spun cum stătea treaba cu showbizul: aproape în fiecare seară, în special în serile mai lungi de iarnă, mamaie avea parte de un întreg spectacol. Dacă ne gândim că programul la tv era foarte scurt şi aproape la fel în fiecare zi şi că eram unica nepoată adorată din zonă, e clar că ea era în culmile fericirii urmărind show-ul. One girl show, dar conţinea de toate: recitam, cântam, dansam şi nu numai, pentru că şi prezentam momentele…îmi amintesc de introducerile mele a la Mamaia ’82: “Stimaţi spectatori, printre noi în această seară…, care vă va prezenta un moment de…” )

Pentru că nu auzisem de one man show şi pentru că momentele, în special cele de dans, presupuneau prezenţa pe scenă a unui grup, introduceam ansamblul respectiv, fără să conteze că pe scenă se producea doar o fâţă de copil

Referitor la dans, trebuie să spun că nu aveam decât două variante: dansuri populare şi balet. Dacă pentru dansurile populare aveam întotdeauna mai mult de un costum, pentru că asta prestam şi la grădiniţă la serbări, pentru balet era mai complicat…Cipicei aveam, dar de unde să scot eu o rochiţă din aia care să stea numai în jurul taliei?! Soluţia a venit rapid: o cămaşă de noapte, evident, mare de mine, prinsă bine în talie cu un cordon, după care ridicat astfel încât să vină foarte scurtă şi apoi pus pe dedesubt colacul pentru înot, strâns din nou cu un cordon ca să nu se vadă lucrătura de pe dedesubt şi gata rochiţa de balet!
(Dacă mă gândesc mai bine, cred că totuşi mă puteam face creator de modă )

Cealaltă aspiraţie de care ziceam mai sus era de a deveni educatoare, dar nu a fost atât de puternică precum, mai târziu, aceea de a mă face învăţătoare. Făcusem dintr-un caiet un catalog, care respecta foarte bine organizarea catalogului original de la şcoală, şi în care erau trecute toate păpuşile. Că scriam cu cretă pe şifonier n-aş mai povesti că poate citeşte mama şi iar se supără
Tre’ s-o dau de gol acum că mă cam stresa cu lecţiile, ai, n-ai treabă “du-te şi învaţă, du-te şi fă-ţi lecţiile”…pasămite nu prea înţelesese ea că, până venea de la serviciu, eu predasem păpuşilor toate lecţiile din ziua respectivă şi erau gata învăţate

Cred că este deja evident că, pe lângă croitorie, showbiz şi cadru didactic, am cochetat foarte mult cu ideea de a deveni balerină…muuulţi ani….dar mama n-a vrut să mă dea la balet, nu că la noi în oraş ar fi fost vreun centru serios în acest sens, şi uite-aşa am ratat să devin o balerină celebră…Nici dans sportiv nu prea se făcea în zonă, aşa că…visele mele artistice şi-au luat zborul…

Alte aspiraţii, complet irealiste, care m-au bântuit urmare a diverselor filme şi cărţi erau: astronaut, în perioada Star Trek, detectiv, când dădeam peste câte un film din seria Colombo, prinţesă, contesă şi alte de-astea, dar şi spadasin neînfricat, în perioada romanelor de capă şi spadă…woops, leapşa era despre ce voiam să devin, nu despre vise în general…iar am luat-o pe câmpii

Restul ideilor, din vremea când îmi puneam problema “ce o să fiu când mă fac mare” la modul serios, nu merită cine ştie ce atenţie, variaţiuni pe teme umaniste…

Mă întreb acum de ce n-oi fi visat şi eu că nu mă fac nimic, ci câştig la loto şi trăiesc liniştită, dormind până târziiiiu, citind şi uitându-mă la filme?!
(Asta a fost din categoria: e luni, vreau week-end sau chiar o vacanţă!!! )

Şi leapşa tre’ să meargă mai departe

Aşadar, ce urma să deveniţi când vă făceaţi mari: Flavius, Pui de blog, Bogdănic, Tomata cu scufiţă, Bianca, Lolita, Cami, Capricornk, Feeria, Fly2sky şi cdmitroi.

Related posts: