Amorul conjugal

Să încep şi eu anul cu o restanţă din 2010

Am terminat Amorul conjugal de mai bine de o săptămână, dar n-am apucat să vă povestesc ce şi cum…

Cum să scriu eu despre această carte astfel încât să fiu fidelă impresiilor mele, dar şi să vă conving s-o citiţi?! De ce această dificultate?! Pentru că Alberto Moravia este unul din scriitorii mei preferaţi, un romantic cinic, care m-a cucerit cu Dispreţul şi m-a convins cu Eu şi el şi Indiferenţii.

Cu toate astea, Amorul conjugal nu aduce mai nimic nou, mi-a plăcut, nu zic nu, dar mi-a creat senzaţia că autorul recreează acelaşi personaj, o combinaţie, de fapt, între personajul masculin din Dispreţul şi cel din Eu şi el. Aceeaşi idee de provocare şi perfecţionare a creativităţii prin abstinenţă, acelaşi bărbat foarte analitic şi care-şi evocă retroactiv neputinţele sufleteşti şi mentale în raport cu femeia iubită, aceeaşi iubire bazată foarte mult pe simţuri şi foarte puţin pe comunicarea mentală dintre parteneri…

Pe scurt, Silvio Baldeschi, un aspirant la prestigiu de scriitor care vrea să creeze o operă literară perfectă, se retrage împreună cu soţia la un conac în Toscana. Ajunşi aici, el constată că activitatea sa creativă stagnează şi nu se poate desfăşura la cote satisfăcătoare din cauza activităţilor amoroase solicitante care-i reduc arderea interioară. Din acest motiv, împreună cu soţia, decide începerea unei perioade de abstinenţă până va finaliza lucrarea. Intrarea în scenă a unui bărbier, deloc atrăgător, dar care îi va face avansuri soţiei, pare a fi desprinsă dintr-o piesă de Moliere.

Subiectul este cât se poate de obişnuit, dar nota distinctivă este dată de faptul că romanul este concentrat pe analiza relaţiei, pe analiza propriilor senzaţii, gânduri, sentimente şi pe disecarea retroactivă a reacţiilor soţiei. Distinctiv faţă de alte scrieri ale altor autori, dar nimic nou în ce-l priveşte pe Moravia. Este remarcabil talentul lui în a reda cu maximă fineţe sufletul uman, punerea în mişcare a diferitelor resorturi din interior, dar, poate pentru că am avut senzaţia repetiţiei, am impresia că scriitorul este un foarte bun cunoscător al sufletului uman numai atunci când acesta este dublat de un spirit foarte analitic, din acest motiv rămânând însă în continuare printre preferaţii mei.

Dacă aţi citit Dispreţul şi Eu şi el, este posibil să nu fiţi impresionaţi de Amorul conjugal, dar, dacă nu le-aţi citit, aceasta este, în mod cert, o carte foarte bună pentru a face cunoştinţă cu Alberto Moravia.

Related posts: