Oameni puternici

Citeam de curând la Tomata cu scufiţă despre femeia puternică şi m-am gândit că ar fi momentul să-mi adun ideile şi să scriu despre câteva chestiuni care m-au preocupat de-a lungul timpului, nu chiar pe tema femeii puternice, deşi intenţionez să detaliez şi asta la un moment dat, ci pe tema oamenilor puternici în general.

Bineînţeles, noţiunea de “puternic” este atât de relativă că foarte greu îmi vine să o apuc de undeva…

Pe toţi ne fascinează oamenii puternici. Fie că fascinaţia se traduce în admiraţie, atracţie, apreciere, fie că ea generează invidie, critică (de cele mai multe ori din aceea gen “struguri acri” ) şi strâmbat din nas, cert este că nu ignorăm prezenţa unei persoane puternice.

Ca să nu existe vreo confuzie, trebuie să spun de la început că nu mă refer la putere nici în sensul concret de putere fizică , nici în sensul de putere financiară, materială, nici măcar în sensul de puterea dată de ştiinţă, instruire, intelect…Atunci la ce m-oi referi? Sper să mă dumiresc şi eu până la finalul postării

Oamenii puternici emană putere, transmit celorlalţi forţa lor interioară, căci, da, această putere vine din interior.

Să nu o amestecăm cu carisma, cu capacitatea unora de a convinge sau de a crea impresii de falsă putere, deşi este greu de distins între adevărata putere şi atitudinea fără fond a unora care caută să lase impresia de putere. Siguranţa de sine face parte din ingredientele necesare acelei forţe interioare despre care povestesc acum, dar o reală siguranţă de sine, nu doar afişarea unei armuri de “ce mare şi tare sunt eu” menită doar să ascundă muntele de complexe şi frustrări…

Ce anume determină această forţă interioară? Cred că totul porneşte de la un echilibru interior. Obţinerea acestui echilibru diferă de la o persoană la alta, în funcţie de felul de a fi, de dorinţe, de aşteptări, dar însăşi corelarea propriei persoane cu dorinţele şi cu aşteptările este, zic eu, cheia pentru atingerea echilibrului interior.

Din păcate, cei mai mulţi oameni nu reuşesc să facă această corelare, consecinţele fiind de felul: aşteaptă prea multe de la propria persoană, nereuşind să fie vreodată mulţumiţi sau nu-şi bat capul cu propria persoană şi aşteaptă prea mult de la ceilalţi sau nu sunt conştienţi de propria valoare, aşteptînd şi primind prea puţin şi de la ceilalţi…Indiferent că este vorba de supraevaluare sau subevaluare, a nu fi conştient de propria valoare, creează dezechilibre în toate planurile vieţii şi menţine  astfel un dezechilibru interior. Nu trebuie să ne mulţumim cu mai puţin decât merităm, dar şi când primim peste ceea ce merităm, să nu uităm că e cu două tăişuri…

Povesteam mai demult despre libertate şi despre oamenii cu adevărat liberi şi subliniez din nou că libertatea nu depinde decât în mică măsură de contextul exterior, libertatea reală fiind cea interioară, la care se ajunge prin autocunoaştere, acceptare şi asumare. Atâta timp cât persistăm în nedepăşirea şi chiar cultivarea, întreţinerea unor complexe şi frustrări referitor la propria persoană, nu putem vorbi de acceptare şi de asumare şi, cu atât mai puţin de un echilibru interior.
Insist pe libertatea interioară pentru că nu cred vom vedea vreodată un om puternic altfel decât liber. Liber nu prin inconştienţă, prin faptul că are tupeu şi face ce vrea sau îşi permite să facă ce vrea pentru că viziunea lui nu merge până la consecinţe…nu, liber prin înţelegerea şi asumarea consecinţelor, prin curajul de a fi el însuşi şi de a se asuma. Libertate interioară, curaj…începe să se definească omul puternic…în viziunea mea, evident.

Spuneam mai sus că nu mă refer nici măcar la libertatea intelectuală, libertatea cunoaşterii…da, e drept că înţelegerea consecinţelor poate să-i ducă pe unii cu gândul la o activitate mentală intensă în acest sens, dar nu despre asta e vorba…nu despre ce bagaj de informaţie ai, care să te ajute, teoretic, să pricepi nişte consecinţe, ci mai ales de capacitatea de a utiliza eficient bagajul de informaţie, mai mare sau mai mic.

Am constatat că, din păcate, mulţi oamenii, cu un bagaj de informaţii mai bogat, cu alte cuvinte mai instruiţi, mai învăţaţi, mai analitici şi profunzi, sunt prea puţin curajoşi şi mai puţină libertate interioară…şi nu este vorba de faptul că mai multă cunoaştere generează mai multă conştienţă, adică, odată ce percepi mai bine consecinţele, eşti mai precaut şi, deci, mai lipsit de curaj, pentru că sunt convinsă că aceiaşi oameni, dacă ar fi dispus de mai puţină informaţie, ar fi avut acelaşi grad de libertate interioară şi de curaj…Aici intervine acea capacitate de a discerne, utilizînd informaţia eficient.

Pentru că am ajuns la concluzia că fiecare om şi viaţa sa formează un cerc vicios, cred că este de prisos să spun că echilibrul interior este dependent şi de raportarea la propria viaţă, raportare care se bazează pe aceea la propria persoană. Dacă am fi ceva mai conştienţi că primim ceea ce merităm, că noi generăm, de cele mai multe ori indirect şi greu de distins, ceea ce trăim şi mai ales dacă am analiza asta atunci când suntem nemulţumiţi de ceea ce primim, atunci când ne victimizăm şi ni se pare că toţi au noroc, şanse, numai noi nu, atunci poate că introspectiva ar fi soluţia pentru a înfrunta realitatea propriei persoane şi a propriei vieţi, a ne-o asuma, a ne împăca cu noi înşine şi cu viaţa noastră, dobîndind astfel echilibrul interior.

Firesc, ăsta nu poate fi decât un deziderat la care se ajunge în timp, dar un om puternic este un om care are încredere în el, are încredere în viaţă şi în ziua de mâine, este liber interior şi are curajul de a fi el însuşi, îşi asumă ceea ce trăieşte, nu se ascunde în spatele altora sau al unor conjuncturi, ştie că fiecare zi conţine posibilitatea de a alege, că şi a nu alege este o alegere şi înţelege că nu este decât victima propriei persoane. Şi asta, după părerea mea, se aplică indiferent de categoria socială, de starea financiară, de statutul matrimonial sau alte criterii de-astea…

Omul puternic nu este acela care întotdeauna ajunge unde vrea, ci acela care ştie ce să vrea, în funcţie şi de ce este, ce poate, ce i se potriveşte, şi care este mulţumit, împăcat şi, măcar uneori, fericit cu ceea ce a obţinut, acela care ştie să se bucure de ceea ce este, ce are şi nu trăieşte o permanentă nemulţumire pentru ce nu este şi ce nu are.

Puterea, ca forţă interioară pe care unii reuşesc să o emane, vine din împăcarea cu ei înşişi şi cu viaţa lor, din păcate, greu de obţinut şi pentru că, uneori, ne dorim totul sau prea mult, fără să vrem să înţelegem şi să acceptăm, cu fruntea sus, că nu le putem avea pe toate, că, atâta timp cât noi nu suntem absolut perfecţi şi fără pată, nici viaţa noastră nu poate fi aşa.

Cumva, această postare vine pe fondul unei perioade în care am observat că din ce în ce mai mulţi oameni se vaită, sunt nemulţumiţi, se victimizează şi pun toate nemulţumirile din viaţa lor pe seama oricui mai puţin a propriei persoane…şi recunosc că m-am cam săturat de feţe lungi, de nemulţumiri şi frustrări, ale mele ca şi ale celorlalţi, care uită să mai privească şi în urmă, să nu se mai frustreze văzând doar ce nu e şi comparând doar cu găina vecinului care e curcă…aşa că mi-am expus oful în forma aceasta, pentru că întotdeauna oamenii împăcaţi şi încrezători mi-au inspirat şi chiar mi-au transmis energie…putere…

Nu susţin că aş fi epuizat ce înseamnă un om puternic, se poate discuta mult şi bine, se poate detalia şi aplica la concret, dar cele de mai sus reprezintă, zic eu, catalizatorul forţei interioare.

Probabil în vremuri grele, şi nu mă refer aici doar la criză, ci la vremuri grele pe toate planurile, dominate de interacţiuni mai dificile, mai reci şi mai lipsite de profunzime între oameni, de stresul pe care societatea, criza, media îl amplifică, se poate vedea mai bine care sunt caracterele cu adevărat puternice, care reuşesc să facă faţă, fără a-şi pierde esenţa, fără a arunca cu noroi în stânga şi în dreapta, fără a se lamenta la infinit.

Related posts:

Despre snobism şi meritocraţie cu Alain de Botton

Leapşa culinară

Oamenii din viaţa noastră...

De 10 ori DA!

Fii tu schimbarea pe care vrei s-o vezi în viaţa ta