16
Jun

Coincidenţă sau hazard?

           Sau Mic tratat de mare destin…
          Tare curioasă am fost când am dat peste acest “tratat” scris de Martin Plimmer şi Brian King şi foarte întântată am fost de primul capitol al cărţii…Ni se povesteşte despre atracţia permanentă a omului faţă de aceste întâmplări, despre împărţirea oamenilor, după criteriul interesului faţă de coincidenţe, în sceptici şi dependenţi de ele, despre importanţa lor în istorie şi cultură, despre interacţiunile lor cu ştiinţa…
         “Tuturor ne plac coincidenţele. Ne atrage tiparul lor ordonat…simetria lor. Putem deveni dependenţi de ele, căutîndu-le chiar şi în cele mai neverosimile locuri. Cu cât o coincidenţă este mai improbabilă, cu atât mai savuroasă pare. Şi cu cât mai deosebită, cu atât sporeşte senzaţia noastră că trebuie să aibă o semnificaţie anume. Coincidenţele sugerează existenţa unui control – mâna lui Dumnezeu la lucru, ordonînd haosul din viaţa noastră complicată.”
        Autorii caută explicaţii şi redau la un loc posibilele explicaţii pe care diverşi gânditori, oameni de ştiinţă, filosofi, psihologi sau psihiatri le-au enunţat de-a lungul timpului…probabil că este ceva firesc, fiind vorba de un domeniu în care toate explicarea fenomenelor sunt doar posibile ipoteze, dar m-a dezamăgit faptul că, de fapt, autorii nu vin cu o viziune proprie pe această temă.
        După primul capitol, cu puţin efort, am mai găsit şi pagini de interes, poveşti cât de cât captivante, dar, per ansamblu, cartea este o colecţie de întâmplări catalogate ca şi coincidenţe, adunate de prin reviste şi alte surse. Unele sunt interesante, mai ales cele care se leagă de figuri sau evenimente istorice, chiar şi cele cu caracter religios, cum este analizarea Bibliei din punct de vedere numerologic, pe care probabil cei mai mulţi o cunosc deja dintr-un mail care a tot circulat, altele reuşesc să impresioneze, dar cele mai multe mi s-au părut nerelevante şi plictisitoare. 
        Deşi sunt o persoană care crede atât în liber arbitru cât şi în destin, aspecte despre care am povestit mai multe aici, şi sunt înclinată să acord oareşce importanţă “coincidenţelor”, încercînd pe cât posibil să le caut  şi să le găsesc semnificaţiile, nu să li le atribui pe nemestecate, sau poate tocmai de-asta, cartea nu m-a impresionat…Sunt coincidenţe a căror semnificaţie reiese din însăşi povestea lor, cum ar fi un caz în care un bărbat ajunge absolut întâmplător în zona în care locuia o prietenă cu care nu mai vorbise de foarte mult timp, decide să îi facă o vizită, bate la uşă, nu primeşte nici un răspuns şi, simţind miros de gaze, sparge uşa cu puţin înainte ca prietena respectivă să moară intoxicată cu gaz, dar sunt şi foarte multe poveşti care conţin simple coincidenţe de nume sau întâmplări care însă nu au o continuitate, o semnificaţie, nu determină ceva pentru care să considerăm că întâmplarea a avut un rol, un scop şi care umplu multe pagini din carte doar pentru a da volum, cel puţin după părerea mea…
        Aşa cum spuneam, mi-a plăcut începutul care promitea, dar, pe parcurs, a devenit haotică, o adunătură de întâmplări, muncă titanică, probabil, pentru care îi felicit pe autori, dar al cărei rost nu prea l-am înţeles…Poate şi pentru că modalităţile de exprimare nu m-au convins…un stil care se doreşte a fi amuzant şi intrigant, dar care transmite superficialitate şi o lipsă de structurare a ideilor.

Related posts:

Facebook comments:

Intotdeauna mi-am dorit sa ma fi nascut in alta epoca...nu am reusit inca sa ma decid in care...
Acum citesc
Follow me
Search:
Arhiva