Este maturizarea reversibilă?
Cică e o treabă bună şi normală asta…că ne maturizăm…vrem-nu vrem, se întâmplă şi woops, ne trezim mai maturi…E drept, sunt forme şi forme de maturizare…
Să presupunem că vorbim despre o maturizare care păstrează esenţa, care rămâne fidelă lucrurilor şi trăirilor frumoase, care are aceeaşi putere de a se bucura, care regăseşte undeva naivitatea de a spera, de a crede, uneori, poate, numai la nivel estetic şi idealist…şi totuşi, după prăpădul maturizării, visul, zborul, rămăşiţa de naivitate coexistă (uneori, sunt chiar înfrânate) cu realismul şi, poate, chiar cu un soi de cinism…
Maturizarea asta se întâmplă aşa, în surdină, mai mulţi ani, nici n-o bagi în seamă, mai observi când şi când diverse semne ale instalării ei, în diverse momente care o cer..şi apoi, puţin câte puţin, constaţi că vezi lucrurile altfel şi începe procesul de cunoaştere a propriei persoane în varianta upgradată cu elementul maturitate.
Uneori, te nemulţumeşte că vezi lucrurile atât de clar, că nu mai poţi ignora ce nu vrei să vezi, că luciditatea pândeşte după colţ şi nu ratează nimic…te bucuri că eşti, în multe sensuri, mai bun, că experienţa îşi spune cuvântul în toate, dar te şi revoltă…
Nu-i aşa că maturizarea nu e chiar cel mai frumos lucru care ni se întâmplă?! Nu-i aşa că, privind uneori în urmă, nu este om care să nu-şi spună “Doamne, cum am putut să gândesc aşa?! Cum am putut să fiu aşa naiv?!” şi totuşi s-o spună cu o oareşce autoinvidie? 
Dacă maturitatea ar veni cu posibilitate de returnare, am alege s-o returnăm în schimbul naivităţii, al lui “tot ce zboară se mănâncă”?
Înclin să cred că nu, pentru că, deşi, când aud pe alţii spunând “de-aş mai avea eu n ani, dar cu mintea de acum”, mă gândesc că aş vrea, mai degrabă, să fiu cea de acum, cu mintea de la n ani, am şi sentimentul că, pe lângă cât câştig, merită atâta pagubă
Voi ce credeţi?
Mda…am prezentat pentru Dvs. rubrica de seară din ciclul infinit al aberaţiilor 
Acum, că tot a fost 8 Martie şi eu n-am făcut nici un fel de urări, şi tot e azi 9 martie şi am auzit cum că ar fi ziua bărbaţilor, nu vă zic La Mulţi Ani, că nu-mi place ideea, ci să aveţi o primăvară frumoasă, care să înceapă cât mai repede!!!
Vă ofer şi nişte flori că, cică, dar din dar se face Raiul
Intotdeauna mi-am dorit sa ma fi nascut in alta epoca...nu am reusit inca sa ma decid in care...
Nu cred ca maturizarea e reversibila. Dar o sa pastram mereu parti din noi din inainte de maturizare.
superbi trandafirii.
@Escu: o fi reversibilă odată cu senilizarea
când dăm în mintea copiilor 
Nu-i aşa?!
Eu m-am temut de maturizare dar mi-a mai trecut putin de cand m-am prins ca ea nu presupune uciderea "copilarelii". Oricum, nu toti oamenii au fost inzestrati cu aceeasi doza si esenta de naivitate, asa ca unora le va fi mult mai usor sa se descotoroseasca de ea sau, invers, s-o pastreze. Acum vad maturitatea pur si simplu ca adaptare la mediu si ca o capacitate avansata de a te folosi de toata experienta inscrisa in istoria, mai lunga sau mai scurta, de viata. De-asta maturitatea pare sa nu tina atat de mult de varsta cronologica cat de calitatea si profunzimea anilor care au trecut. De asemenea, maturitate= a fi constient. De-asta multi oameni considerati maturi par mai posomorati, sobri, seriosi. Pentru ca sunt mai constienti de multe alte lucruri din realitate. Bineinteles ca echilibrul vine din a fi constient si de frumusetile lumii. Uneori doar ne lasam coplesiti.
)
(imi place subiectul, as vorbi o groaza despre maturitate, gandindu-ma ca asa poate am s-o imblanzesc si o voi intelege mai bine
ei, maturitate!! ce o fi aia? cred ca e un simplu cuvand care devine pompos. La ce se refera?? pai la faptul ca nu mai ai apucaturile naturale din copilarie, ca nu mai visezi in liniste, ca nu mai canti ce-ti place-cand iti place, ca, de fapt, te vâri repede în carapacea MATURITATII. Cam asta e viziunea mea. Acu, reversibila…normal, tanjești zi de zi dupa frumoasa copilarie lipsita de griji si la un moment dat, te regasesti matur si constrans. Irina zicea ca matur=constient, bun, constient, dar fericit? ma tem ca nu.
cdmitroi-parerist de serviciu
De ce un om matur=constient= nefericit?! Constienta nu se rezuma la lucrurile negative, apasatoare. Inteleg ca maturitatea e privita la fel ca realismul -> se presupune ca ambele exclud optimismul si bucuria de a trai.
Cdmitroi, culmea este ca in copilarie aveam griji mai mari- pentru ca erau irationale si eram lipsita de puterea de a influenta anumite lucruri. In conditiile in care copilaria mea s-a inscris in acel "tipar" de paradis fantezist.
@Irina: exact, nu presupune uciderea copilărelii, iar a fi conştient nu înseamnă a nu fi optimist. Din contră, aş putea spune că, în timp, chiar odată cu maturizarea, am devenit mult mai optimistă, mai veselă…nici înainte nu eram pesimistă sau tristă, dar nici atât de optimistă…Probabil că e ceva care vine odată cu experienţa când realizezi de ce eşti în stare, când te uiţi în urmă şi vezi că ai reuşit să treci cu bine prin multe, că nu te-au doborât…
Mai demult, era senzaţia aceea de tot ce zboară se mănâncă, care-ţi dădea impresia că se poate orice, acum suntem mai conştienţi de noi şi, dacă credem că putem muta munţii, atunci aşa e, pentru că nu mai vine din naivitate, ci exact din realism, din a cunoaşte ce poţi…
@cdmitroi: nu aş pune egalitate între maturitate şi privarea de libertatea de a face ceea ce-ţi place…Poţi face, poate, mult mai mult ce-ţi place, şi mai bine, poţi chiar dispune de mai multe mijloace, instrumente. Să fim mai conştienţi nu înseamnă neapărat să fim nefericiţi, dacă ne folosim de asta pentru a fi mai fericiţi, atâta doar că nu e uşor
Cred, într-adevăr, că nu mai poţi visa în linişte şi asta nu neapărat din lipsa liniştii, ci pentru că parcă şi visele capătă nişte nuanţe de realism…şi chiar tendinţa de a visa se schimbă, se iveşte ceva mai rar…Cam asta ar fi partea din maturizare pe care aş trimite-o înapoi
Asta cu "woops ne trezim mai maturi",cred ca e cu"woops ce batrani suntem",si poate ca unii copilaresc pana la adanci batraneti in timp ce altii sunt maturi din copilarie…Asta ne arata ca cele doua:gandirea si afectivitatea(uneori cutanata)nu merg impreuna,ci schizofrenic trag care hais,care cea si duc omul in belele!
@Rodica: ai pus punctul pe i, dar hai să zicem că ne maturizăm, nu că îmbătrânim
Mda, raţiunea şi afectivitatea cam trag una hais şi una cea…dacă atunci când suntem, să zicem, mai necopţi, raţiunea se lasă mai uşor influenţată (poate chiar păcălită) de afectivitate, odată cu maturizarea, nu mai e aşa simplu, începe să aibă mai multă putere şi nu se mai lasă influenţată cu una, cu două…
Maturizarea poate durea.
Si cred ca si acum ma mai joc, dar intr-o alta forma… 
Cand vezi in jur atatia oameni care au ales sa nu mai fie niciodata copii, acest absolutism iti da fiori.
Sunt mame care interzic fetitelor lor sa se mai joace cu papusile dupa o anumita varsta. Le doresc brusc mature si responsabile, in gradul decis de ele… Eu m-am jucat pana n-am mai putut…
@acuarele: maturizarea n-ar trebui să însemne încetarea jocului…nu ne opreşte nimeni să ne jucăm o viaţă întreagă, dacă asta se poate îmbina cumva şi cu responsabilitatea de care nu putem face abstracţie, cu timpul…