Leapşa ciudăţeniilor

Nu prea am avut chef de scris în ultima vreme şi nici de gândit, dezbătut, analizat ceva…e plăcut să mai pui din când în când pauză şi să nu faci mai nimic…interior, adică, pentru că activităţile concrete de zi cu zi nu mi-au permis vreo pauză totală…

Dar asta nu înseamnă că nu v-am citit şi comentat…şi am dat peste o leapşă simpatică pe mai multe bloguri. Nici n-aş mai şti să zic exact unde… Cică să spui 10 ciudăţenii despre tine. M-am amuzat foarte tare citind ce s-a scris pe bloguri pe tema asta şi nu-mi propusesem să o fur, dar, în timp ce citeam, fără să vreau, mă gândeam la ce ciudăţenii aş scrie eu despre mine…Grea problemă, pentru că nu mă consider ciudată, chestiile pe care le voi scrie în postarea asta mi se par normale sau m-oi fi obişnuit eu cu ele

1. Îmi asortez pijamalele cu şosetele şi, pe cât posibil, şi cu papucii de casă. Cică şi dormitul cu şosete ar fi o ciudăţenie, dar să revin la partea cu asortatul: nu înseamnă culori similare sau din aceeaşi gamă, dar e obligatoriu să nu mă agreseze vizual combinaţia! Îmi plac culorile tari şi combinarea culorilor din game diferite şi care, aparent, nu se pot combina, dar, deşi dorm buştean şi dacă nu se asortează, fac tot posibilul să nu se întâmple )

2. Nu sunt pupăcioasă. De fapt, e greşit spus: sunt foarte pupăcioasă cu oamenii apropiaţi, dar nu prea suport să pup pe cineva care nu face parte din această categorie…cum ar fi de exemplu, la muncă, unde la zilele de naştere sau alte momente de sărbătorit, trebuie să te pupi cu vreo 50 de persoane…şi în nici un caz nu agreez pupatul când fac cunoştinţă cu cineva. De-abia m-am învăţat cu a pupa colegii de birou, adică doar vreo 9-10, când plec sau vin din concediu…

3. Muzica lentă, tristă, melancolică (cea din care găsiţi preponderent pe la cafeaua de duminică şi în ipodul de pe blog) nu mă întristează, nu mă adoarme (cum am mai auzit pe unii), nu mă face să devin neapărat melancolică şi, în nici un caz, nu mă deprimă…pentru mine nu există moment “nepotrivit” pentru acest gen de muzică, pot s-o ascult la birou şi nu-mi scade eficienţa, din contră, în maşină…oriunde, mai puţin în club unde mă duc să dansez şi na, trebuie să fie alt gen de muzică, dar merge şi una melancolică mai spre dimineaţă Mai mult, la mine nu funcţionează ideea aceea cu ascultatul de muzică veselă când sunt supărată sau deprimată…nu, dom’le, pentru că mai mult mă deprimă o melodie veselă pe care nu pot s-o simt, s-o trăiesc din cauza stării mele…prefer o muzică în acord cu starea…sau liniştea

4. Cică sufăr de exces de energie…dacă e posibil aşa ceva! Ce lume e asta în care să ţi se reproşeze aşa ceva?! ) Din acest motiv, nu am voie să beau Pepsi sau Redbull la birou…ei, îi mai păcălesc cu câte un Pepsi din când în când, dar evident îmi aud “aoleu, bea Pepsi” )

5. Sunt foarte rapidă…atunci când îmi propun să fac ceva care nu-mi place în mod deosebit sau care nu face parte din chestiile pe care prefer să le fac la relanti, fac foarte repede şi mă alesesem într-o vreme cu porecla Speedy Gonzales

6. Nu mă deranjează traficul, ca şi componentă aproape permanentă a vieţii mele, şi nici nu mă enervez, nu turbez de nerăbdare în trafic…foarte rar, când trebuie să ajung undeva la o anumită oră, pot face ca trenul că e aglomerat, dar asta nu are legătură cu mersul la muncă, acasă sau în alte locuri unde trebuie să ajung de obicei, ci dacă e vorba de ceva care îmi doresc eu în mod deosebit, cum ar fi să trebuiască să ajung la un concert, la o piesă de teatru şi sunt în întârziere. În rest, dacă sunt singură în maşină, profit de timp să ascult muzică, să visez cu ochii deschişi (ce-mi mai place activitatea asta! şi să mă uit la oameni…

7. Îmi place să petrec timp cu mine. Nu mi se pare absolut deloc o ciudăţenie, dar am constatat că este privită astfel, atunci când spun că eu nu mă plictisesc niciodată şi sunt întrebată “nici măcar în momentele când stai singură?” Am auzit o mulţime de declaraţii că oamenii se plictisesc şi caută non-stop să iasă şi să facă ceva anume…Eu ador să nu fac ceva anume, doar să stau eu cu mine şi mereu mi se pare că nu am destul timp pentru astfel de momente…asta înseamnă, dincolo de activităţile obişnuite, a nu face chiar nimic decât a juca un joc cretin cu bile, care nu cere concentrare, a asculta muzică (asta oricum fac aproape tot timpul) şi a lăsa gândurile să se joace…Un prieten foarte bun făcea mişto de mine mai demult, după ce m-a găsit facând asta şi, întrebându-mă “ce faci?”, i-am răspuns “uite, stăteam, eu cu mine” După aceea, când venea în vizită şi vedea jocul deschis pe desktop, mă întreba “vă deranjez? v-am întrerupt, pe tine şi pe eu-ul tău din vreo discuţie importantă?” )

8. Când îmi propun să fac ceva mai de anvergură, trebuie să încep imediat şi să fac repede…intru în priză şi trebuie să fac totul atunci, pentru că altfel, nici că mai fac…Majoritatea lucrurilor mai importante pe care le-am făcut, au fost în acest stil…de exemplu, când m-am decis că vreau maşină şi e momentul să mă ocup de asta, am făcut şcoala de şoferi, am comandat maşina şi am luat permisul, iar în două luni de la momentul deciziei, conduceam La fel am făcut cu casa…m-am decis, am dat primul telefon şi, în două luni, mă mutam la mine acasă, după ce trecusem prin vizionarea a vreo 10 apartamente, antecontract, credit, cumpărare şi renovare totală a apartamentului…

9. Îmi place să mănânc dulce înainte de masă…ştiu că nu e bine, încerc să nu practic asta frecvent, dar îmi place şi gustul de dulce când mi-e foame, şi gustul mâncării după ce am mâncat ceva dulce…Probabil e o reminiscenţă de când eram mică şi nu mâncam. Mă indopa mama cu toate prostiile de la untură de peşte la cavit, mamaie îmi dădea ghinţură, o băutură îngrozitoare de care se pare că nu a auzit nimeni, toatea astea degeaba…nu am cunoscut senzaţia de foame până pe la vreo 12 ani…Nici cu dulciurile nu mă omoram, dar mai gustam şi parcă-parcă, declanşau oareşce nevoie de a mânca şi ceva mâncare dupa dulce…

10. Ca să zic şi nişte ciudăţenii fizice: am un trandafir în frunte, exact între sprâncene, şi o gropiţă pe nas, care gropiţă era vizibilă când eram mai mică, acum foarte rar am mai observat-o…Trandafirul nu se vede aproape deloc în mod normal, dar când mă enervez sau când sunt foarte obosită, înfloreşte, se înroşeşte şi i se văd petalele Numai dacă cineva ştie, îl poate observa, altfel poate trece drept o înroşeală obişnuită că, dacă mă enervez, mă aprind oricum la faţă )

Acum că v-am convins că sunt cu adevărat nebună, consider că am căpătat o scuză pertinentă pentru orice mai găsiţi “ciudat” pe aici pe la mine )

Nu dau leapşa mai departe că şi eu am furat-o, dar invit pe oricine o găseşte interesantă, să o ia şi să spună tot!

Related posts:

Să blogărim cu rost

Dialoguri nocturne

Păcăleli celebre

Pomii copilăriei

Bookaholic întreabă, Rontziki răspunde