- Nu am mai fost niciodata pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
Batranul ii raspunse printr-o intrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Egoisti si rai. De aceea ma bucur ca am putut pleca de acolo!
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.
Putin dupa aceea, un alt tanar se apropie de batran si ii puse aceeasi intrebare:
- Abia am sosit in acest tinut. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
Batranul nostru raspunse cu aceeasi intrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Erau buni, marinimosi, primitori, cinstiti. Aveam multi prieteni acolo si cu greu i-am parasit.
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.
Un negutator care trecea pe acolo si auzise aceste convorbiri il intreaba pe batran:
- Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite la una si aceeasi intrebare pe care ti-o adreseaza doua persoane?
- Fiule, fiecare poarta lumea sa in propria-i inima. Acela care nu a gasit nimic bun in trecut nu va gasi nici aici nimic bun. Dimpotriva, acela care a avut si in alt oras prieteni va gasi si aici tovarasi credinciosi si de incredere. Pentru ca, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decat ceea ce stim noi sa gasim in ei.”
Nu este scrisa de mine, am primit-o si eu si mi se pare o introducere potrivita pentru ceva ce ma preocupa de mult timp…
Efectul de bumerang este foarte cunoscut, a fost identificat si analizat in diverse domenii, de la efectul de bumerang al unor fenomene sociale la efectul de bumerang de-a lungul istoriei, de la efectul de bumerang in lumea economica pana la efectul de bumerang in viata de zi cu zi.
Si, desi cei mai multi oameni sunt constienti de acest efect, nu fac nici cel mai mic efort sa analizeze cat ii afecteaza propriile atitudini, actiuni sau inactiuni…A face sau nu acest efort e pana la urma alegerea fiecaruia, dar ce ma deranjeaza pe mine este aplombul cu care se plang apoi de diversele atitudini pe care le “intalnesc” in parcursul lor prin viata…
Da, vorbesc de vesnicii ghinionisti, vesnicii nedreptatiti de soarta…vesnicii “eu sunt extraordinar, dom’le, dar ceilalti ma impiedica sa… si sa… si sa… ca altfel as rupe lumea in doua”, vesnicii tratati incorect…
Cele mai multe povesti de acest gen pe care le-am ascultat au fost pe tema colegilor de munca. Nu contest ca exista colective si colective, colegi si colegi, dar atunci cand plangerile se repeta sau se inmultesc cu fiecare loc de munca schimbat, cand feed-back-ul celorlalti iti da continuu impresia ca cineva are ceva cu tine, ca esti vesnic nedreptatit, cand in fiecare colectiv e cineva care nu are alta preocupare decat sa-ti sape tie locul, poate ca problema nu e la ceilalti…
Auzind atatea povesti repetabile mi-am spus “Doamne! cat sunt de norocoasa sa dau numai peste colective placute”. Evident ca in toate mediile de munca au mai existat si neplaceri, unele provocate de catre ceilalti, dar pasagere, niciodata o constanta care sa-mi provoace un consum altfel decat temporar, reusind sa trec destul de repede peste neplaceri si sa le vad din nou calitatile. Si nu vorbesc de un colectiv pentru ca am schimbat vreo sapte locuri de munca (parte din ele nu de voie, ci de nevoie) de la sistemul public la firma cu 5 angajati si pana la firme cu mii de angajati si intotdeauna am regretat plecarile pentru oamenii de care ma desparteam.
Un alt exemplu ar fi “nedreptatile” suportate aproape zilnic din partea unor straini. Mai toti ne plangem de atitudinea pe care o au fata de noi persoane aflate in pozitia de a ne presta un serviciu. Da, nici mie nu-mi place de nici o culoare cand o vanzatoare ma serveste in scarba, cand un chelner se stramba vadit la comanda si raspunde in doi peri daca indraznesc sa cer vreun detaliu sau cand o functionara de-abia isi ridica ochii dintr-un ziar sau inchide un telefon pentru a arunca un “ce doriti?” atat de serviabil, ca-mi vine sa fug pe usa…Dar sa ne uitam putin si de cealalta parte a baricadei: la clientii care afiseaza un aer atat de superior (stiu, nu are grad de comparatie, dar la cate “strate” de superioritate exista acum, ar trebui sa primeasca niste grade) si o atitudine care spune doar “asta e treaba ei/ lui, sa ma serveasca” sau “din banii mei isi ia salariul”, de parca i-ar face o donatie…Si exemplele ar putea continua in aproape toate domeniile care au legatura cu viata noastra de toate zilele.
Cu totii suntem si prestatori si clienti si traim cu impresia ca avem tot timpul dreptate sa criticam, indiferent de ce parte a baricadei ne aflam intr-un moment. Sa nu uitam ca inainte de a fi clienti, functionari, vanzatori etc suntem oameni si, desi admit ca nu functioneaza chiar in toate cazurile, daca ii tratam pe ceilalti cu respectul cuvenit, exista o mare sansa sa primim aceeasi reactie si atitudine. Repet ca sa nu-mi sariti in cap cu exemple contrarii: nu functioneaza in toate cazurile, dar asta si pentru ca s-au creat deja niste tipare si oamenii s-au deprins sa reactioneze la fel atat la abordari corecte, cat si la cele incorecte…Si totusi, vom fi surprinsi sa vedem ca sunt multe exceptii si poate, in timp, exceptia va deveni regula…
Asa cum spuneam la inceput, tine de alegerea fiecaruia daca va acorda un prim gest de respect “in alb” si va critica pe cineva doar atunci cand nu-si poate aduce si siesi un repros sau va critica doar pentru ca, indiferent de conduita proprie, i se cuvine respectul si ceilalti traiesc pentru a i-l servi, obligatoriu condimentat cu un zambet. De la astfel de oameni nu as avea decat pretentia sa-si asume efectul de bumerang si sa nu se mai planga atata.
Este de prisos sa spun ca morala parabolei de mai sus se aplica in cele mai multe tipuri de relatii umane…Am auzit mai demult o fraza “eu asa sunt si prietenii mei trebuie sa ma suporte pentru ca tin la mine”. Foarte mirata, m-am intrebat: oare or fi multi care gandesc asa? Surprinzator, da. Si totusi, parerea mea este ca nimeni nu se naste pe lumea asta doar ca sa suporte pe altcineva sau pe altii. Mai ales atunci cand constati ca “asa esti tu” si admiti ca nu este tocmai bine, macar incerci sa te corectezi si sa atenuezi efectele asupra celor din jur.
Detest oamenii carora “li se cuvine” cam orice, fara a face nici cel mai mic efort pentru “a merita”. Poate nu intotdeauna, dar de multe ori primim exact ceea ce meritam si, cand ne plangem, ar fi bine sa analizam putin ce se oglindeste in ceea ce primim, sa incercam sa vedem daca “atitudinile” celorlalti nu sunt niste raspunsuri la oferim noi.
Ne plangem de toate, a devenit un sport national, vrem sa-i schimbam pe toti, sa revolutionam societatea, structuri, sisteme, pretindem uneori doar pentru ca avem impresia ca ni se cuvine, dar nu incercam, macar in paralel cu marile schimbari care depind mai mult sau mai putin de noi, sa demaram cu ceva mai la indemana…revolutionarea individuala, reasezarea vietii proprii pe principiul respectarii celuilalt, indiferent de planul si forma in care interactionam.
Probabil va curge multa apa pe Dambovita pana cand vom reusi sa recurgem la exemplul personal si sa multiplicam acest exemplu impanzind toate zonele geografice si clasele sociale de la noi, dar eu ma incapanez sa cred ca ar putea fi un inceput si sa sper ca, bumerang dupa bumerang 
, se vor produce revolutii semnificative in mentalitate.
Intotdeauna mi-am dorit sa ma fi nascut in alta epoca...nu am reusit inca sa ma decid in care...
Felicitari pentru blog si pentru post! Oglinda in care ne privim zilnic ar trebui sa ne dezvaluie si bumerangul de care pomenesti.Ar fi o autoevaluare inainte de a pleca pe usa si pentru a da un refresh vietii noastre care ne ofera la tot pasul ocazii pentru a fi noi insine.Intamplarea face sa fi abordat aceste teme pe blogul meu pe care nu stiu daca l-ai descoperit sau nu.Ce pot spune e ca nu am vrut sa fiu nici critica, nici sa dau impresia ca mi se cuvine totul.Chiar m-am adaptat cu brio in toate colectivele in care am fost,am dezvoltat si relatii de prietenie dar asta nu i-a impiedicat pe unii sa "calce pe cadavre".La ei te refereai? Asistam zilnic daca nu la serviciu, in mass media la lupta pentru renume care este mai acerba decat lupta pentru paine.Unde vom ajunge daca respectul de sine nu mai are valoare, greu de spus…
rontz, ce spui tu, inginerii au descoperit primii. se numeste teoria surubului. Adica daca un surub nu se potriveste la trei piulite, de vina e surubul. Bine, teoria poti s-o extinzi la alte suruburi si piulite.
Ref. la parabola cu mosu', morala e ca pretutindeni oamenii sunt la fel de buni, la fel de rai. La alegere, pentru fiecare drumet.
..
Nu stiai ca la noi bocitul e sport national ? Daca te duci la biserica si stai la urma, o sa auzi: "vai ce mi s-a intamplat !" repetat in 7000 de forme. Iar faptul ca le auzi la biserica, arata ca poporensisul crede in minuni, adica sa le dea cineva gratis. Daca te duci intr-un sat si sapi ceva din care incepi sa scoti bani, rumanu' vine si se uita, sa vada daca poate sa fure, nu sa faca si el groapa le fel.
Cu criza la fel. Sa vezi ce pline or sa fie bisericile, si mai putin "adunarile oamenilor muncii".
@Lolita: Multumesc! Bine ai venit pe la mine
Am descoperit blogul tau, temele mi-au atras atentia si urmeaza sa-l aprofundez 
Ma refer in special la acei oameni care lasa acasa respectul si o oarecare modestie, raportandu-se la ceilalti doar prin prisma pretentiilor pe care le au de la ei…uitand de eventuale "va rog", "multumesc" sau de un ton mai putin "de sus", ca doar…orice solicita "li se cuvine"…aceiasi oameni care nu inceteaza sa critice constant tot ce misca si sa se planga de orice reactie la fel de "respectuoasa" a celorlalti.
@pheideas: tocmai asta e problema…am precizat ca nu spun lucruri noi, ca cei mai multi stiu toate astea…si desi stim asa de multe, nu aplicam…
Stii cum e…teoria e buna, practica ne omoara
Cautam o solutie practica, aceea de a initia fiecare, la nivel individual, o conduita bazata pe respect fata de oricine, fara sa conteze functia, pozitia de prestator sau client, chiar daca poate ne vom lovi de aceleasi "maniere"…un fel de a lasa de la noi in relatiile cu altii si de a ne concentra mai mult asupra noastra si asupra propriilor greseli decat pe ale altora
Draga mea, eu îmi permit să-ţi spun din experienţele mel (unele aş putea să le numesc experimente). Cu multă vreme mi-am impus, şi între timp a devenit gest firesc, să zâmbesc şi să mă uit în ochii casieriţei de la Taxe şi impozite, tantilor de la Poştă, vânzătoarelor, etc. Prima lor reacţie e de uimire! Pentru că nu sunt obişnuite. Şi crede-mă pe cuvânt, cu foarte mici excepţii, toate mi-au zâmbit înapoi, au fost drăguţe. La plecare spun Mulţumesc întotdeauna şi mai zâmbesc o dată. Experimentul meu funcţionează de mai bine de 7-8 ani. Am învăţat să am răbdare cu oamenii, să ofer respect şi politeţe la orice nivel înainte de a aştepta să primesc. Recunosc, abaterile le taxez. Nu cu mâinile în şold, dar le taxez. La fel cu făcutul, cu apucatul de ceva. Energia pozitivă se întoarce la mine cu exact aceeaşi putere cu care se întorcea roata când făcea răutăţi
Urmaresc de ceva timp blogul tau si pot spune ca sunt fan.Vei avea de altfel si o surpriza sper eu placuta in cursul zilei de azi.Ma bucur ca ai descoperit si blogul meu.In ce priveste postul tau as mai adauga ca omul intr-adevar sfinteste locul, vis a vis de ce zice LiaLia cu zambetul sau in exemplul tau cu batranul, dar la mentalitate mai e de lucru…
LiaLia, asa procedez si eu. Am invatat asta de la mentorul meu, un om simplu, inginer silvic, cum spuneam intr-o postare, coborat din panzele lui Velasques. Acel om vorbea cu dumneavoastra si ciobanului din strunga, dar si profesorului universitar. Si de ce sa nu recunosc, sharmul meu deschide multe usi.
rontz, ca sa fundamnentam bunul simt, va trebui sa treaca timp. Timp in care sa invatam sa pretuim: bobul de grau muncit cu truda si banul numarat seara, leu cu leu. Pana ce romanul nu-si va da seama de legatura intre plecatul capului si rodul muncii sale, nu vom vedea bun simt.
@LiaLia: Ce ma bucur ca ai adus in discutie un exemplu personal real
Eu doar am invitat la exemplu personal, fara a preciza expres ca solutia este verificata de mine…exact asa cum spui, si eu am avut de-a face cu n functionari si la fel de multe vanzatoare, chelneri etc. si, in ultimii ani, de cand am venit in contact cu teoria asta, am constatat ca acumulasem deja de-a lungul timpului n experiente reusite de aplicare a ei, fara s-o fi cunoscut, doar pentru ca am fost invatata si am simtit ca toti oamenii merita un comportament respectuos si binevoitor, pana la proba contrarie a unor cazuri – exceptii. Recunosc ca si eu le taxez pe acestea din urma 
@Lolita: A, imi plac surprizele
Si da, ai exprimat perfect esenta si concluzia postarii mele prin "omul sfinteste locul" 
E mai greu intr-adevar pentru ca o schimbare de mentalitate presupune ca o majoritate semnificativa de oameni sa gandeasca asa…dar poate ca strop cu strop se face balta si exemplul personal de care vorbeam va determina in timp o miscare de propagare a atitudinilor corecte…mai mult decat sa incercam si sa speram, nu prea stiu ce-am putea face…
@pheideas: n-ai idee cat ma bucura sa vad ca suntem tot mai multi cei care procedam asa
Ai perfecta dreptate: trebuie sa invatam sa pretuim ceea ce inseamna munca si seriozitate in munca, indiferent despre ce fel de munca e vorba, sa fim mai putin mai smeriti si sa aruncam acea atitudine de "buricul pamantului"…ce-as mai vrea eu ar fi sa invatam sa acordam un respect aprioric celorlalti doar pentru ca sunt oameni, inainte de a primi dovezi ca-l merita…stiu, e utopic, riscam sa fim dezamagiti, dar cred ca in timp…la cat castig,merita atata paguba
Îmi vine-n minte mitul eternei reîntoarceri… Dacă fiecare gest ar căra în spate doar povara propriei efemerităţi, atunci ne-am putea permite să acţionăm după cum ne taie capul. Dar dacă am avea conştiinţa efectelor succesive pe care acţiunile noastre le generează, atunci cu siguranţă am învăţa să ne respectăm pe noi înşine şi pe cei din jurul nostru…
Îmi place mult postarea…
"Respectă dacă vrei să fi respectat". Cu toate astea respectul se merită şi se câştigă în timp. Iar a vorbi cu "dumneavoastră" mi se pare mai degrabă o dovadă de ipocrizie decât de respect. Oare de ce doar în România se foloseşte pluralul atunci când avem de a face cu o persoană mai în vârstă sau cu cineva situat pe o treaptă ierarhică superioară.
Ai un premiu de ridicat de la mine de pe blog!
)
ATENŢIE! Comentariu de la lung în sus
Io trebe să stabilesc cu tine ceva: Înălţimea Mea Divină, Multpreafericită şi Multiubită are dreptate şi cînd n-are dreptate iar de cuvenit, mi se cuvin toate cele cîte au fost, sunt şi vor fi. Şi nici măcar nu e nevoie să cer. Ceilalţi trebuie să simtă. Lumea de-asta există, pentru mine. Sper că ai reţinut şi apreciezi maxim modestia mea infinită
)
Bon, să lăsm glumele şi pamfletăria la o parte şi să trecem la lucruri serioase. Şi vreau să mă leg în special de atitudinea faţă de ceilalţi văzută prin prisma concepţiei îl plătesc, e obligat să presteze, oricum m-aş comporta. Îmi pare un concept de sorginte sclavagistă bine camuflat sub democratica şi interpretabila pojghiţă a unei alte vocabule: clientul nostru, stăpînul nostru. Vocabulă care e luată literal de mulţi şi în care se topeşte cu succes diferenţa subtilă dar crucială, dintre faptul că ceea ce se cumpără sunt serviiciile unei persoane, nu persoana. E o scăpare conceptuală de care se folosesc, conştient sau nu, destui lipsiţi de simţul subtilităţii. Şi-atunci fie îi facem p-ăştia să simtă pojghiţa şi diferenţele, fie schimbăm conceptul şi vocabula. Nu mă bag să zic ce-o fi mai uşor, că intrăm deja în psihologie, un alt teren "alunecos".
in timp, exceptia va deveni regula. Negreşit! Sunt convins de asta! Însă întrebarea mea rămîne, o pun şi aici: ÎN CÎT TIMP?
Suntem de vreo două mii de ani p-aci, zic istoricii. Şi în tot timpul ăsta am avut doar excepţii la capitolul civilizaţie şi responsabilitate. Dintr-o dată, estimarea mea că pe cale naturală am avea nevoie de la cinci secole în sus nu-mi mai pare atît de fantasmagorică 
De la astfel de oameni nu as avea decat pretentia sa-si asume efectul de bumerang si sa nu se mai planga atata. Nu îmi vine acum termenul pentru chestia aia cînd două condiţii se anulează reciproc, dar cam asta e pretenţia ta
Cineva care se comportă aşa înseamnă că nici măcar nu se gîndeşte la efectul de bumerang. Prin urmare, n-are cum să şi-l asume.
Hai c-am "patinat" destul, am obosit. Te mai las şi pe tine
@Vlad: A vorbi cu "dumneavoastră" nu este o ipocrizie decît atunci cînd te adresezi aşa şefului iar femeii de servici îi spui "tu" chiar dacă are de 2 ori vîrsta ta. Sau cînd respectul se rezumă la modul de adresare. Şi atunci vorbim de condiţii anormale.
@Delf: constientizarea si analizarea (in timp util, zic eu) a consecintelor e o intreaga poveste pe care chiar intentionez sa o abordez intr-o postare viitoare, pentru ca intr-adevar de la asta pornesc muuuulte…
Intre respectul de sine si respectarea celorlalti e o legatura mult mai stransa decat ar parea, dar cei care pretind respect fara a respecta n-au timp sa realizeze ca, in realitate, ei insisi nu se respecta…
@Vlad: sunt de acord ca respectul se merita si se castiga, dar asta cand respect pe cineva pentru anumite calitati, pentru un fel de a fi, dar daca vorbim de a trata pe cineva cu respect pentru simplu motiv ca este un om, aleg sa-l ofer aprioric, cu riscul de a fi dezamagita ulterior. Aplic prezumtia de "nevinovatie" si pornesc de la premisa ca-l merita
In ce priveste pluralul, surprinzator, limba romana nu este singura limba care contine formule de respect (vezi spaniola, franceza, germana), unele limbi avand forme de persoana a III-a singular, iar altele avand forme de persoana a II-a plural si toate cateva forme de pronume de politete.
Ca la noi este folosit doar cand ne adresam cuiva mai in varsta sau pe o treapta superioara, este intr-adevar o ipocrizie.
@Lolita: am vazut de cand eram inca la birou, dar nu prea am putut sa-mi manifest incantarea
Multumesc frumos si o sa-mi indeplinesc cat de curand "obligatiile"
@Saturnianul: O, Doamne!
Sa ne intelegem de la inceput ca sa nu fac scurta la degete raspunzand pe masura 
: la ce nu contrazic achiesez 
Totusi nu cred ca in doua mii de ani, am avut doar carente la capitolul civilizatie si responsabilitate, dar si asa daca ar fi, cinci secole este mai mult decat pesimist si demoralizator…acum un secol, de exemplu, omenirea nu zbura pe luna si nici nu avea atatea elemente de confort in viata si uite cate se pot face intr-un singur secol…
Daca, in loc sa purcedem, ne intrebam "cat dureaza" pana la rezultatul major, n-o sa demaram niciodata si o sa pierdem inclusiv niste rezultate mai marunte, dar semnificative 
, rationamentul tau e corect 
Ei, asta cu "in cat timp" as vrea si eu sa o stiu si as face o postare cu litere maaaari sa anunt pe toata lumea
Daca tot mai multi oameni ar constientiza si aplica, efectul se va extinde si vom deveni cea mai civilizata natie de pe planeta
Multi au auzit de efectul de bumerang, dar nu i-au dat atentie, multi chiar il cunosc, dar nu-l aplica…Oricum touchee
Păi asta încercam sa zic io, că am purces de 2000 de ani iar azi suntem tot cam acolo unde eram cînd am purces
Şi nu mă refer la rachete şi tehnologie 
Acum îţi dai şi eu dreptate la ce-ai zis, nu tre' să cugetăm prea mult la cît durează. Tu ai purces, io am purces, noi de pe-aici am purces. Cum îi facem şi pe restul să purceadă?
@Saturnianul: pai uite-asa: intai prin exemplul personal, face minuni, zau, pe cuvant de parolist
…daca nu ma crezi, ai citit ce scria si Lia 
Atatea indemnuri sa cumparam toate prostiile functioneaza, desi e criza si indemnuri la respect sa nu functioneze?! Mai ales ca nu costa 
Si apoi prin raspandire de indemnuri de-astea la respect si la atitudini civilizate
"Pentru ca, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decat ceea ce stim noi sa gasim in ei."
Cat adevar aici…
prin urmare, sa fim pozitivi. vis a vis de comentul liei, mai de una zi eram atat de pornit inpotriva alaora de la taxe, incat, duduia de la ghiseu m-a intrebat cu zambetul pe buze " va simtiti rau?" "linistiti-va"…pe acolo trecuse Lia rebela
@cdmitroi: ca erai suparat pe aia de la taxe, imi pare rau si sunt convinsa ca aveai si de ce…dar ma bucura ca duduia a reactionat omeneste, deci se poate
Misiune partial indeplinita caci fie nu se poate in blogspot, fie sunt eu toanta…mai posibil a doua varianta
@rontzy: nici eu nu sunt expert in blogarie dar imi dau silinta (ca si tine) sa par meserias