Maestrul din Petersburg

Sau Being F.M. Dostievski…

Scriitorul sud-african John Maxwell Coetzee, laureat al Premiului Nobel pentru literatura in 2003, isi propune nici mai mult, nici mai putin decat o curajoasa calatorie in mintea si in viata lui Dostoievski… si ii reuseste, nu numai in sensul ca tema si povestea sunt verosimile, ci mai ales prin faptul ca stilul este chiar dostoievskian.

Actiunea se petrece pe mai multe planuri si atinge multe teme specifice literaturii rusesti, cum sunt moartea, nebunia, dedublarea, lupta intre generatii, exaltarea si fanatismul politic, ca sa nu mai spun ca, similar romanelor lui Dostoievski, firul povestii este in mare parte construit pe personaj mai mult decat pe intamplari, pe trairile acestuia si pe tot zbuciumul sau interior.

Este destul de straniu sa-l vedem pe un scriitor, citit si urcat pe piedestal, in postura de personaj si nu de putine ori am avut impresia ca romanul este scris chiar de el, sub forma unui testament literar, marturisind ca, pentru a da lumii geniul sau, a tradat tot si mai ales s-a tradat pe sine : “Mi-am pierdut locul in sufletul meu, gandeste. [...] A tradat pe toata lumea. Nu-si da seama daca tradarile lui ar putea patrunde mai adanc. A platit un pret urias. Il platesc o gramada de bani ca sa scrie carti, spunea copila, repetand cuvintele copilului mort. Ce-au omis sa spuna e ca in schimb a trebuit sa-si dea sufletul.”

Coetzee da dovada de un mare curaj patrunzand in cotloanele vietii lui Dostoievski si neiertand nici o inclinatie reprobabila a scriitorului, care ne apare in acest roman suferind si incercand sa faca lumina in misterul mortii fiului sau vitreg, Pavel, sarcina ingreunata insa de varsta sa inaintata, de accesele de epilepsie si de umbra creditorilor. Falit, macinat de durere, de datoria fata de Pavel, dar in acelasi timp starnit de o dragoste tarzie, portretul scriitorului pare a fi, la prima vedere, in antiteza cu ce si-ar fi imaginat si ce-ar fi dorit sa citeasca despre el admiratorii literaturii sale…in realitate, dupa ce-am citit cartea, datorita stilului si amintindu-mi de Raskolnikov, de fratii Karamazov, am avut impresia ca numai un om asa cum este cel din Mestrul din Petersburg putea sa le dea viata.

Din cate am citit pe ici, pe colo, autorul s-a inspirat nu doar din biografia marelui scriitor rus, dar si dintr-un capitol din “Demonii”, capitol pe care editorul lui Dostoievski a ales initial sa il elimine din volum, dar care, ulterior, a aparut in mai multe editii ale cartii, ca si apendice. Si uite cum o carte deschide drumul alteia pentru ca, desi am citit si mi-a placut foarte mult Dostoievski, “Demonii” mi-a scapat si imi propun sa remediez asta cat mai curand…

Related posts: